Unul dintre blocurile sociale din zona Fucs este la un pas de a fi dat în folosinţă. Instalaţiile interioare de gaz, apă şi canalizare sunt complet terminate, probele au fost efectuate, astfel că pot fi puse în funcţiune. În prezent se fac ultimele retuşuri şi se aşteaptă avizul din partea CNADNR pentru introducerea serviciilor de utilităţi.
La ultima şedinţă de Consiliu local, din data de 28 iulie, a fost alocată o nouă tranşă de finanţare de la bugetul de stat în sumă de 3,5 milioane dei lei pentru cele două blocuri de locuinţe sociale. Suma cea mai mare a fost alocată pentru blocul C12, care este la un nivel mai scăzut de realizare. Acesta se află într-un stadiu de construire până la un nivel de P+2. C1 în schimb este la un pas de a fi dat în folosinţă.
„Ultima tranșă care s-a primit a fost redirecţionată către partea de instalaţii interioare care a mai rămas de executat şi lucrările la partea de exterior: finisaje exterioare, trotuarul de protecţie şi amenajare canalizări şi cămine în incinta blocului”, a declarat Vasile Bologa, dirigintele de şantier.
În prezent se efectuează ultimele finisaje la exterior respectiv placatul cu polistiren, vopsirea clădirii, trotuarul de protecţie și partea de canalizare care aparţine de proiectul blocului. Primăria se ocupă, de asemenea, de racorduri la canalizare, apă şi gaz. În ceea ce priveşte amenajarea spaţiului care împrejmuieşte blocul, proiectul va debuta abia după finalizarea celor două construcţii.
„Este un proiect făcut pentru amenajare, dar abia când vor fi ambele blocuri definitivate. Momentan se introduc reţelele de canalizare, apă şi gaz. Primăria a promis că până la sfârşitul anului utilităţile vor fi executate, astfel că blocul va putea fi dat în folosinţă cu toate condiţiile necesare”, a mai arătat dirigintele de şantier.
Blocul cuprinde 48 de apartamente de diferite dimensiuni, cu o cameră, două sau trei.
Stiri de actualitate:
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă duminică, 20 septembrie în Tăuții Măgherăuș
VIDEO: Sărbătoarea Castanelor – Parada de pe Podul Unirii
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHET: Unul dintre blocurile sociale din zona Fucs este la un pas de a fi dat în folosinţă

Lasa un raspuns