SIGHET: Universitatea Babeş Bolyai Extensia Sighet şi-a deschis azi porţile larg pentru a-i primi pe cei 500 de studenţi care vor urma cursurile facultăţii

SIGHET:  Universitatea Babeş Bolyai Extensia Sighet şi-a deschis azi porţile larg pentru a-i primi pe cei 500 de studenţi care vor urma cursurile facultăţii

 Universitatea Babeş Bolyai Extensia Sighet şi-a deschis azi porţile larg pentru a-i primi pe cei 500 de studenţi care vor urma cursurile facultăţii, în anul universitar 2013- 2014. Pentru prima dată, în cei 15 ani de existenţă, toţi elevii înscrişi au confirmat în procent de 100% opţiunea pentru această universitate, iar directorul Marin Ilieş remarcă cu bucurie, că în rândurile studenţilor se regăsesc tot mai mulţi absolvenţi ai Colegiului Naţional “Dragoş Vodă”, care au trecut de exemanul de bacalaureat cu note foarte bune.

Studenţii care s-au înscris la Universitatea Babeş Bolayi din Sighet au putut opta pentru trei specializări :Geografia Turismului, Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor şi Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. O premieră care bucură conducerea acestei instituţii o constituie confirmarea de 100% a elevilor înscrişi, dar şi prezenţa tot mai generoasă a absolvenţilor unor instituţii de învăţământ de prestigiu din Sighet.
Studenţii se bucură de toate facilităţile, burse de merit, burse de excelenţă, burse de studiu în străinătate. La acestea se adaugă logistica performantă, laboratoare dotate cu echipamente de ultimă generaţie, dar şi oportunitatea de a urma un program de masterat în cadrul universităţii.
“Universitatea din Sighet este o Extensie bine echipată, printre cele mai invidiate, poate chiar din România, aş putea spune”, declară Marin Ilieş, directorul instituţiei.
Printre noutăţile anunţate încă de la debutul anului universitar se numără dezvoltarea unor activităţi ce ţin de sectorul sportiv, înfiinţarea unei echipe de fotbal pentru băieţi, ore de aerobic organizate înafara orelor de curs, pentru fete, dar şi înfiinţarea unui Club de turism şi petrecerea timpului liber destinat studenţilor, dar nu numai. O serie de evenimente inedite, cum le numeşte directorul instituţiei Marin Ilieş, vor fi organizate în aceaastă lună cu ocazia sărbătoririi a 15 ani de existenţă.”Vom organiza o serie de evenimente inedite, poate neobişnuite pentru Sighet. Este o cifră semnificativă, 15 ani, am putea spune că unii absolvenţi au trecut în altă categorie. Sunt déjà  adulţi. Ne dorim organizarea unor evenimente de natură emoţională, spirituală mai mult. Scopul este acela de a genera emoţii pozitive.”, subliniază directorul Marin Ilieş.
După o pregătire de mai bine de şapte ani, în curând va fi lansat şi Atlasul Geografic al Ţării Maramureşului. Noutăţi nu sunt doar cele cu caracter didactic, ştiinţific, dar şi cele legate de infrastructură. Acum se lucrează la montarea pavajului, dar în curând, curtea universităţii promite să devină una dintre cele mai frumoase piaţete din oraş.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.