SIGHET: Un tânăr de 19 ani abia ieșit din pușcărie a fost trimis din nou după gratii

SIGHET: Un tânăr de 19 ani abia ieșit din pușcărie a fost trimis din nou după gratii

Un sighetean de 19 ani a ajuns după gratii după ce a furat un televizor şi zeci de cutii de vopsea de păr. Furtul s-a petrecut la finele lunii trecute, într-un salon de înfrumuseţare din municipiu. Hoțulfusese eliberat din pușcărie doar cu câteva zile înainte de a da spargerea.
Hoţul a intrat în salonul situat în Piaţa 1 decembrie 1918 la miez de noapte, după ce a spart un geam al imobilului.
„Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a stabilit că persoane necunoscute au pătruns prin escaladarea unui geam, iar din interior au furat un televizor tip LCD şi circa 30 de cutii de vopsea de păr. Prejudiciul creeat a fost de 3.000 de lei”, a declarat comisarul şef Gheorghe Botiş, şeful Poliţiei Municipale Sighetu Marmaţiei.
La trei zile de la producerea furtului, poliţiştii sigheteni din cadrul Biroului de Investigare a Criminalităţii au reuşit să-l identifice pe făptaş. Oamenii legii au constatat că tânărul a fost eliberat din penitenciar cu câteva zile în urmă, în data de 20 septembrie.
„Acest lucru ne-a determinat să-l reţinem. Prejudiciul creeat a fost recuperat în proporţie de 50%, iar în ziua următoare s-a propus, prin intermediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, arestarea preventivă”, a mai arătat comisarul şef Gheorghe Botiş.
Judecătoria Sighetu Marmaţiei a dispus arestarea preventivă a hoțului pentru 30 de zile.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.