SIGHET: Un biciclist de 80 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină

SIGHET: Un biciclist de 80 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină

O sigheteancă de 29 de ani aflată la volanul unui autoturism a acroşat un biciclist care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers şi care a încercat să vireze fără să se asigure. În urma impactului, biciclistul, un bărbat de 80 de ani din Sighetu Marmaţiei, a suferit leziuni şi a fost transportat la spital, unde a rămas internat.
Accidentul s-a petrecut ieri, la intersecţia străzilor Gheorghe Şincai și Mărăşeşti.
„Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Urmează să continuăm cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment rutier”, a declarat şeful Biroului Rutier Sighet, Vasile Birtoc.
Şoferiţa şi biciclistul au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.