SIGHET: Traseul Slatina – Ocna Șugatag a fost parcurs astăzi în pas alergător de către doi maratoniști

SIGHET: Traseul Slatina – Ocna Șugatag a fost parcurs astăzi în pas alergător de către doi maratoniști

 Pentru a marca sărbătorirea a 654 de ani de atestare documentară a localităţii Slatina, Ziua Minerului, dar şi înfrăţirea dintre cele două localităţi miniere, doi maratoniști veterani, unul din Slatina iar celălalt din Ocna Șugatag, au alergat astăzi 23 de kilometri. Rezistenți ca la 20 de ani, pe cei doi nu i-a împiedicat nici vârsta, nici ploaia să parcurgă traseul pe care și l-au propus.
Tocar Korci a pornit în jurul orei 11:00 din Slatina, însoțit de cinci bicicliști, fluturând cu mândrie steagul Ucrainei, steagul României, al Uniunii Europene, al Ungariei dar și steagul minerilor. A trecut prin Punctul de Trecere al Frontierei, a traversat municipiul Sighetu Marmației, a continuat în pas alergător până în Ocna Șugatag, acolo unde a fost întâmpinat cu ropote de aplauze de către reprezentanții autorității publice locale, împreună cu colegul său, Dumitru Stan. Trecătorii au fost foarte uimiți de performanțele alergătorilor, care la o anumită vârstă dau dovadă de curaj. Mai mult decât atât, un sighetean li s-a alăturat, impresionat fiind de o asemenea manifestare.
Tocar Korci ne-a mărturisit că drumul până la Ocna Șugatag nu a fost deloc greu. Această cursă însemnă mai mult decât cele din tinerețe, cu toate că nu luptă pentru un premiu sau un titlu. Pe de cealaltă parte, Dumitru Stan a pornit și el hotărât la acest maraton. Ideea l-a încântat încă de când a primit invitația, fapt pentru care s-a antrenat zilnic pentru a face față cu brio acestei provocări. Mândri de performanțele lor, cei doi au pornit împreună spre Slatina, acolo unde îi așteaptă o petrecere pe cinste.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.