Curăţenia de primăvară a continuat şi astăzi în municipiul Sighetu Marmaţiei, motiv pentru care unele artere principale au fost închise circulaţiei preţ de câteva ore. Şoferii au fost redirecţionaţi pe alte străzi în cazul în care intenţionau să se deplaseze pe tronsonul unde s-au efectuat lucrări.
Dacă joia trecută lucrările de primăvară se desfăşurau în zona dintre cele două sensuri giratorii din centrul municipiului, astăzi lucrările au ajuns în zona parcului central, unde a fost nevoie să se restricţioneze circulaţia, pentru a evita posibilele incidente. Acest lucru a fost benefic pentru sigheteni, dar totodată a cauzat producerea unui trafic foarte aglomerat în intervalul orar în care s-a desfăşurat acţiunea de curăţare a copacilor.
La finalizarea lucrărilor din Piaţa Libertăţii, acţiunea a continuat la câţiva metri distanţă, mai exact porţiunea dintre Primăria Sighet şi sensul giratoriu. Şoferii au apelat la răbdare şi calm şi s-au conformat regulilor de circulaţie impuse.
Un echipaj al Poliţiei Locale Sighet a asigurat ordinea şi siguranţa în care se desfăşoară traficul pe această perioadă a lucrărilor. Restricţionarea circulaţiei a fost necesară pentru a evita orice fel de incidente cauzate de crengile imense ale copacilor ornamentali situaţi la marginea troruarelor.
Marta Alb, responsabil de spaţiile verzi din municipiu, ne-a declarat faptul că “această măsură a fost singura soluţie întrucât în anii precedenţi această lucrare se desfăşura pe timp de noapte, iar localnicii erau deranjaţi de zgomotul produs, aşa încât anul acesta s-a stabilit ca lucrările să se efectueze pe timp de zi, în deplină siguranţă”.
Pentru câteva ore, circulaţia s-a desfăşurat în condiţii dificile, dar a meritat efortul deoarece acum, oraşul arată cu totul altfel şi ne putem lăuda cu un aspect plăcut, curat şi sănătos.
Stiri de actualitate:
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
CONTROALE PE DRUMURI: Aproape 200 de amenzi date conducătorilor de vehicule pe două roți într-o săptămână
ISU: Accident cu trei răniți pe DN 18B
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Future Beauty – vernisajul expoziției cu creațiile unui grup de artiști doctoranzi ai Universității de Artă și Design din Cluj
ISU: Intervenție la Ocna Șugatag în sprijinul unor turiști care prezentau afecțiuni digestive
BAIA MARE premiază elevii care folosesc transportul public – Hai cu busul!
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian miercuri, 21 octombrie
VITAL: Presiune redusă miercuri, 21 octombrie în Ulmeni și localitățile limitrofe
SPECIAL: Maramureșul găzduiește Conferința Națională Salvamont 2026
POIENILE DE SUB MUNTE: Inaugurarea Muzeului Patrimoniului Ucrainean din Maramureș
DGASPC MARAMUREȘ: Noi reguli pentru contestarea certificatelor de încadrare în grad de handicap
CASA DE SĂNĂTATE MARAMUREȘ: Ziua Mondială a Osteoporozei – Prevenție, diagnostic și tratament
ITPF SIGHET: Copii în vizită la Poliția de Frontieră
SIGHET: Lucrări pe strada Xenopol și restricții temporare de circulație
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Prin campania „Maramureș, te ascultăm!”, mergem din localitate în localitate și din casă în casă
HANDBAL: Minaur va întâlni o echipă de Divizia A în optimile Cupei României
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 20 octombrie în Satu Nou de Jos, presiune redusă în Ulmeni și localitățile limitrofe
FOTBAL: István Kovács va arbitra pe Bernabeu, în Liga Campionilor
VIDEO: Salariații din DGASPC Maramureș riscă o dereglare a plății drepturilor salariale
Sighet: Trafic redirecţionat din cauza lucrărilor

Lasa un raspuns