Constrânşi de neajunsurile financiare, pensionarii maramureşeni găsesc soluţii alternative în preajma sărbătorilor. Tot mai mulţi membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor apelează la împrumuturi în ultimele luni ale anului. Sumele împrumutate ajung chiar şi până la 4.000 de lei. Zilnic trec pragul instituţiei zeci de pensionari din Sighetu Marmaţiei, dar şi din celelalte localităţi arondate din Maramureşul istoric. Ultimele două luni ale anului sunt printre cele mai aglomerate pentru angajaţii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, întrucât este perioada de vârf a solicitărilor de împrumuturi. Pentru a putea beneficia de acest sprijin cât mai multe persoane, reprezentanţii instituţiei au luat anumite măsuri de simplificare a procedurilor de eliberare a banilor.
Stiri de actualitate:
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 30 septembrie în Baia Sprie
VIDEO: Toamna vine cu probleme pentru sindicate
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: A fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea parcului fotovoltaic
FOTBAL: Se fac înscrieri pentru fete la Academia Minerul
VERIFICĂRI ale construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiillor din județul Maramureș
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Școala Generală din Arduzel poartă numele Kós Károly de 20 de ani
SPF SIGHET: Autoturism căutat de autoritățile olandeze, în valoare de peste 100.000 de lei, depistat de polițiștii de frontieră
SALVAMONT MARAMUREȘ: Doi cetățeni ucraineni, recuperați în zona Poienile de Sub Munte
BAIA MARE: Se organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
ATELIER DE LUCRU MANUAL la Filiala Traian – O floare, un buchet, o idee
ISU MARAMUREȘ: Un coș curățat la timp înseamnă o iarnă liniștită
SIGHET: Tot mai mulți pensionari apelează în această perioadă la împrumuturi de la CARP

„În cursul lunii noiembrie şi în special în luna decembrie, prezenţa la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Sighetu Marmaţiei a crescut substanţial comparativ cu celelalte luni ale anului. Pentru a asigura un flux continuu de decontare, am aprobat zilnic împrumuturile şi cu eliberarea banilor în aceeaşi zi faţă de o dată pe săptămână cum se întâmpla în restul lunilor”, a declarat Vasile Bota, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Sighet.
Sumele pe care pensionarii le împrumută sunt în funcţie de necesităţi. Există persoane care au nevoie de bani doar pentru asigurarea mesei de Crăciun, dar sunt şi altele care au mai multe necesităţi în această perioadă. Împrumutul mediu este cuprins între 2000 şi 4000 de lei.
„Împrumuturile în această perioadă sunt în mod special pentru completarea necesarului de bunuri, alimente, îngrijire, cadouri, sume necesare pentru aceşti oameni, în condiţiile în care vin oameni cu pensii de 400 – 450 de lei”, a mai arătat preşedintele CARP Sighetu Marmaţiei, Vasile Bota.
Pentru a putea beneficia de aceste împrumuturi, condiţia este ca solicitantul să fie membru al asociaţiei.
Lasa un raspuns