Polițiștii îi îndeamnă pe maramureșeni să fie vigilenți și să nu dea curs unor solicitări telefonice de a transmite sume de bani ca urmare a producerii unor accidente soldate cu rănirea unor membri ai familiei. În plus, să semnaleze poliției orice faptă de această natură!
În cazul ”metodei accidentul”, se comunică o veste șocantă, constând în aceea că un membru al familiei a fost implicat într-un accident care s-a soldat cu urmări grave, iar pentru diminuarea consecințelor legale și/sau medicale ale evenimentului se solicită o sumă de bani.
Ultimul caz de acest fel a fost înregistrat ieri, la Poliția municipiului Sighetu Marmației. Unei femei din municipiu, care a fost contactată pe telefonul fix, i-a fost solicitată suma de 2000 de euro, de către un pretins asistent medical, care a invocat faptul că fiul său a avut un accident în Spania. Inspirată, femeia și-a contactat membrii familiei și nu a transferat banii.
”Informați-vă părinții, bunicii cu privire la acest mod de operare și recomandați-le ca în ciuda stărilor emoționale generate, să fie precauți! În niciun caz nu dați crezare unor povești anunțate telefonic și nu transferați bani”, este sfatul polițiștilor.
Lasa un raspuns