SIGHET: Studenţii de la Universitatea Babeş Bolayi din Sighet au prezentat la scena din centrul oraşului un obicei tradiţional din zona Mara şi Cosău

SIGHET: Studenţii de la Universitatea Babeş Bolayi din Sighet au prezentat la scena din centrul oraşului un obicei tradiţional din  zona Mara şi Cosău

S-au pregătit intens de câteva săptămâni pentru a fi în mijlocul sighetenilor cu un moment incendiar. Studenţii de la Universitatea Babeş Bolayi din Sighet au prezentat la scena din centrul oraşului un obicei tradiţional din  zona Mara şi Cosău, totul într-o abordare originală.

Alaiul a venit de-a lungul oraşului cu torţe aprinse, în sunet de dobe şi tulnici. Studenţii au pus în scenă un obicei tradiţional legat de peţitul fetelor.Strigatul peste sat şi Pusul Metehăilor. Pentru că fetele nu s-au lăsat înduplecate, feciorii le-au necăjit pe fete cu vorbe dure, din străgături alese din folclorul autentic.
Fetele nu au stat mult pe gânduri, iar replica a venit într-o clipită. Pentru a rupe vraja, blestemul şi a alunga batjocura de la casa lor fetele au aprins metehăii, focul purificator mistuind vraja în scrum negru şi tăciune. După ce fumul gros s-a risipit în văzduh, tinerii au dat uitării vrajba. S-au luat la joc, lăsând deoparte tot ce-i rău.
Au urmat Jocurile Ursul, Moşul şi Feciorescul, jocuri numai bune de dezmorţit picioarele cuprinse de răceala zăpezii.
Spectacolul s-a încheiat cu o horă care i-a adunat pe toţi privitorii să ia parte la joc şi veselie. Primarul Ovidiu Nemeş a fost printre primii care s-au legat în horă.
Universitatea Babeş Bolayi se va implica şi în organizarea Alaiului din 27 decembrie
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.