SIGHET: Sorin Vlaşin ales preşedinte PSD Sighet

SIGHET: Sorin Vlaşin ales preşedinte PSD Sighet

Organizatia locala PSD Sighet şi-a ales un nou lider. Este vorba de Sorin Vlaşin care preia de azi înainte misiunea de a-i pregăti pe social democraţi pentru următoarele lupte electorale. Conferinţa a avut loc la sala George Enescu care s-a umplut la refuz de membrii social democraţi, simpatizanţi şi invitaţi.

Printre membrii care au făcut parte din prezidiu au fost şi prefectul de Maramureş Anton Rohian, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, senatorul Liviu Marian Pop, preşedintele PSD Maramureş Mircea Ursache, deputatul Gheorghe Şimon, deputatul Florin Tătaru, deputatul Călin Matei, secretarul executiv PSD Maramureş Gabriel Zetea, viceprimarul municipiului Sighetu Marmaţiei Horia Scubli, membrii PSD Sighet, primari social democrati din Maramureşul Istoric.
Schimbarea votată azi vine după ce în fruntea formaţiunii politice s-a aflat timp de 14 ani şi şase luni , Eugenia Godja, cea care a anunţat că în 23 martie împlineşte şi 21 de ani de când activează ca membru PSD. Aceasta a anunţat în faţa delegaţiei permanente că s-a consultat cu familia şi a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat, să lase locul unui lider tânăr, care să facă mai mult pentru partid decât a făcut ea. Ea l-a numit pe Sorin Vlaşin “speranţa de azi, certitudinea de mâine".

Eugenia Godja a îndemnat membrii PSD să voteze un tânăr, să-l voteze pe Sorin Vlaşin pentru că “are cei şapte ani de acasă, dă dovadă de bună creştere, bunăcuviinţă. Pe lângă un om politic care nu şi-a trădat niciodată partidul, Sorin este şi un prosper om de afaceri, care şi-a clădit o afacere prin muncă multă ”, a subliniat Eugenia Godja. Ea a amintit de succesul în alegeri în 2004, de cele mai importante proiecte realizate în timpul mandatelor de primar al Sighetului, printre care aducţiunea reţelei de distribuţie a gazului, construirea a 467 de apartamente ANL şi locuinţe sociale, trei săli de sport, înfiinţarea unui post de radio local, introducerea sistemelor de încălzire în şcoli şi grădiniţe. "Au fost ani rodnici, frumoşi, în care am reuşit să transform partidul într-o forţă vie, evocatoare, am câştigat toate competiţiile electorale în care m-am implicat", a precizat aceasta.

În lungul său discurs Eugenia Godja nu a ezitat să-și înțepe colegii de partid, printre care pe președintele PSD Maramureș, Mircea Ursache pe care l-a urecheat spunând că nu a avut destulă fermitate politică în negocierile de la Murghiol pentru fotoliile de parlamenteri, dar și pe secretarul executiv Gabriel Zetea, căruia i-a reamintit că ea a fost cea care l-a sprijinit să ajungă acolo unde este azi. De critici n-au scăpat nici actualii parteneri politici din alianța USL acuzându-i că încearcă să minimizeze aportul pesediștilor în câștigarea alegerilor parlamentare.

Președintele PNL Sighet, Ovidiu Nemeș a transmis un mesaj social democraților prezenți, deoarece era în delegație la București.

La cârma partidului vine azi un lider nou,  care preia misiunea şi planurile PSD Sighet, “un lider tânăr, cu viziune europeană”, l-a definit primarul Ovidiu Nemeş, în mesajul transmis social democratilor sigheteni.
Tot în cadrul întâlnirii s-a trecut în revistă şi raportul de activitate al partidului, s-a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli, s-au dezbătut teme sociale, economice și politice.

Fiind singurul candidat la șefia filialei sighetene a PSD, Sorin Vlașin a fost votat de cei prezenți în sala prin vot deschis în unanimitate, evitându-se astfel prelungirea conferinței care durase deja peste 3 ore. Tot prin vot deschis și în unanimitate a fost ales și biroul de conducere al partidului din care fac parte printre alții consilierii locali PSD în funcții de vicepreședinți ai partidului. Ioan Caravelea a fost ales secretar executiv iar Dorel Orza trezorier al organizației.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.