SIGHET: Soarta imobilului abandonat de pe strada Plevnei ar putea fi rezolvată favorabil

SIGHET: Soarta imobilului abandonat de pe strada Plevnei ar putea fi rezolvată favorabil

 Ocoliţi! Pericol de prăbuşire! Mesajele de avertizare amplasate pe imobilul abandonat de pe strada Plevnei de autorităţile publice locale nu reprezintă o soluţie pentru soarta clădirii care stă să cadă. Este însă singura măsură pe care pot s-o ia deocamdată reprezentanţii Primăriei Sighet, pentru că ei nu sunt proprietarii imobilului. Orice intervenţie le poate aduce un dosar penal. În schimb există demarate o serie de măsuri care urmăresc o rezolvare favorabilă, cât mai promptă a acestei situaţii.

“Această clădire nu aparţine primăriei, ea aparţine Societăţii  Steilmann Bukarest SRL: “. Două bannere uriaşe care conţin acest mesaj au fost amplasate de Primăria Sighet pe clădirea de la intersecţia străzilor Plevnei cu Mihai Viteazul, o clădire veche ce stă să se prăbuşească de câţiva ani încoace.Recent a mai apărut şi avertismentul “Atenţie!Ocolire!Nu parcaţi”.   De atunci, clădirea a fost preluată de un alt proprietar, care se află însă în litigiu cu foştii proprietari. Până nu se clarifică situaţia în instanţa, puţin probabil că demersurile de demolare asupra imobilului vor putea fi puse în aplicare.
Primăria Sighet a executat expertizarea tehnică a imobilului , deoarece acesta prezintă pericol de prăbuşire, expertiză prin care s-a dispus dsfiinţarea imobilului. În baza acestei expertize Primăria a deschis acţiune în instanţă în vederea obţinerii ordonanţei preşedinţiale, pentru a solicita desfiinţarea imobilului, dosar nr. 3544/2012. Procesul a fost pierdut, pentru că, în timpul derulării procesului, proprietarul s-a modificat.Acesta a făcut o cerere de intervenţie la dosar.Datorită cererii de intervenţie, instanţa a respins cererea de ordonanţă preşedinţială. În data de 27.05. 2013 s-a făcut notificarea oficială la actualul proprietar SC ALCOOR SRL, iar în zilele următoare, acesta se va prezenta la Primăria Sighet, în vederea desfiinţării acestei clădiri”, a precizat pentru maramedia.ro, Mirela Buftea, purtător de cuvânt al Primăriei Sighet. 
Această problemă a fost discutată şi în cadrul şedinţei de Consiliu Local. “Pe noi, ca autoritate publică ne interesează soarta acestei clădiri, pentru că ea reprezintă un adevărat pericol public. De aceea am încercat tot ce a fost omeneşte posibil din punct de vedere legal să facem. Eu sper că într-o perioadă cât mai scurtă, pentru că acuma avem parteneri de discuţie, să rezolvăm această problem”, a declarat în şedinţa de consiliu local, din 28 iunie, edilul Ovidiu Nemeş.
TV Sighet a mai prezentat povestea acestei clădiri, care găzduia odinioară o renumită fabrică de textile, astăzi, adăpost pentru câteva persoane care trăiesc în condiţii mizere, între pereţii dărăpânaţi ai imobilului. Au somat în nenumărate rânduri societatea să consolideze clădirea care constituie un pericol public pentru cei care trec prin zonă, nu au văzut niciun rezultat. Zona este intens circulată şi în imediata apropiere există trei unităţi de învăţământ: Colegiul Naţional “Dragoş Vodă”, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 13 şi Şcoala “Dr Ioan Mihalyi de Apşa”. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.