La sfârşitul săptămânii trecute în cartierul sighetean Costructorului au fost efectuate lucrări la reţeua de distribuţie a gezelor naturale. Asfel pentru a putea introduce conductele pe sub pământ muncitorii au decupat asfaltul pe o porţiune a drumului, de pe o parte pe alta. Şanţul rezultat în urma lucrărilor a fost acoperit. Însă nu suficint de bine pentru că după ploaia puternică de sâmbătă după amiază, acesta a reapărut.
Un sighetean a traversat zona, iar maşina acestuia a fost avariată încercând să treacă peste şanţul respectiv. Groapa s-a umplut de apă, iar şoferul nu şi-a dat seama cât de adâncă e şi a rămas blocat minute în şir. A reuşit să iasă cu greu, ajutat fiind de locuitorii din zonă. Nu doar el a fost „victimă” în acest caz, o femeie care a traversat zona pe bicicletă a căzut după ce a dat cu roţile în groapă.
Trecând azi prin zona respectivă am aflat că şanţul a fost astupat de muncitori, asta după ce sigheteanul şi-a avariat maşina, iar biciclista a tras o căzătură. Lucrările au fost realizate de o firmă din Baia Mare, pe care societatea de distribuţie a gazului din municipiul nostru a angajat-o pentru realizarea lucrărilor.
Ploaia de sâmbătă după amiază a transformat mai multe străzi din oraş în adevărate lacuri, canalizările fiind depăşite de cantităţile de apă căzute în urma precipitaţiilor.
Precipitaţiile căzute au depăşit 25 de l pe metru pătrat, fiind însoţite de căderi de grindină şi intensificări ale vântului. Gheaţa căzută nu a provocat pagube însemnate.
Stiri de actualitate:
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
SIGHET: Şi-a avariat maşina după ce a intrat într-un şant adânc, nesemnalizat corespunzător – GALERIE FOTO

Lasa un raspuns