Sighetenii care locuiesc pe străzile Arieșului și Balc Vodă nu vor avea gaz săptămâna viitoare preț de două zile. Societatea de distribuție a gazelor din Sighetu Marmației le recomandă să respecte instrucțiunile de utilizare a gazelor pentru a evita incidentele.
Sistarea gazelor se va face marți, 13 iunie, la ora 08:00. Scopul îl reprezintă efectuarea unor lucrări de verificare a sistemului de distribuție conform expertizei tehnice din 2012 – 2014. Astfel, de marți de la ora 08:00 și până miercuri, 14 iunie, la ora 15:00, consumatorii de pe cele două străzi nu vor avea gaz.
Societatea de distribuție vă reamintește că la plecarea de acasă trebuie să închideți toți robineții aparatelor de utilizare și de asemenea să respectați instrucțiunile de utilizare a gazelor.
Orice situație deosebită poate fi anunțată la sediul societății sau la numărul de telefon 0262.310.000, sau prin apel gratuit la 0800 800 581.

Lasa un raspuns