După ce ani de zile a fost lăsată de izbelişte, şcoala cu 16 clase de pe strada Lucian Blaga, construită în imediata apropiere a Sălii Polivalente, are o perspectivă. Lăsată în voia sorţii, clădirea a fost vandalizată în nerepetate rânduri de persoane necunoscute. Geamuri sparte şi mizerie cât încape. Asta i-a fost soarta în ultimii ani de zile. De câteva zile, însă, în jurul clădirii a apărut un gard care va ţine răufăcătorii departe de tentaţia actelor de vandalism. Primăria Sighet încearcă să preia clădirea de la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi să-i dea o destinaţie practică în viitorul apropiat.
În anul 1997 Consiliul Local a alocat un teren pe care să se construiască o şcoală nouă. Terenul de pe strada Lucian Blaga a fost predat Inspectoratului Şcolar Maramureş pentru a se ocupa de toate demersurile. Inspectoratul a scos la licitaţie întrebuinţarea lucrărilor de execuţie. În urma organizării licitaţiei, firma AGECOM Maramureş a devenit antreprenorul general al lucrării. Curând după asta au început lucrările. Construcţia a înaintat anevoios, de vină fiind lipsa fondurilor financiare, care nu veneau constant. Clădirea a fost abandnată o vreme, devenind chiar adăpost improvizat pentru oamneii străzii, după care a început să prindă contur şi culoare. A fost practic abandonată complet după ce s-au finalizat aproape 100% din lucrările de exterior, tencuieli şi s-a început montarea instalaţiilor electrice şi de încălzire. Vremurile vitrege marcate de criza economică au afectat şi firma responsabilă cu executarea lucrărilor. AGECOM a intrat uşor într-un proces de insolvenţă . A urmat o reducere masivă de personal, ceea ce a dus invariabil şi la incapacitatea de a mai continua lucrările. Clădirea a rămas pe mâna unui stăpân sărac şi impotent fizic.
Viceprimarul Horia Scubli ne-a anunţat că Primăria Sighet i-a pus gând bun. S-a analizat situaţia şi s-a gândit un plan de salvare.
Pentru că nu aveau niciun drept să intervină asupra clădirii, conducerea Primăriei Sighet a hotărât să monteze măcar un gard de protecţie, care să ţină răufăcătorii departe de imobil.
Reprezentanţii Primăriei Sighet vor avea o întâlnire vineri, 22 martie cu reprezentanţii firmei de construcţii şi vor încerca să recupereze şcoala, să treacă din nou în patrimoniul administraţiei publice locale. Primarul Ovidiu Nemeş a contactat şi surse din Ministerul Educaţiei pentru a căuta surse de finanţare pentru finalizarea lucrărilor. Ar fi nevoie cam de 40 de miliarde de lei vechi, ne-a informat Horia Scubli, viceprimarul Sighetului. În clădire ar urma să fie mutate clasele de la Şcoala Nr. 4 şi Şcoala Nr. 10 din localitate.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
SIGHET: Şcoala abandonată de pe Lucian Blaga are viitor, spune conducerea Primăriei Sighet

Lasa un raspuns