SIGHET: S-a semnat contractul pentru reabilitarea străzii Xenopol, în valoare de aproape 1,7 milioane de lei

Astăzi s-a semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Reabilitare strada Xenopol din municipiul Sighetu Marmației”. Valoarea contractului este de 1.693.020,56 lei. Finanțarea este asigurată din bugetul local, iar durata de realizare a lucrărilor este de 12 luni de la data semnării contractului.

Prin acest proiect se propune îmbunătățirea semnificativă a infrastructurii rutiere și a condițiilor de circulație pe strada Xenopol, contribuind astfel la creșterea confortului și siguranței pentru toți locuitorii din zonă, dar nu numai. Această stradă face legătura cu Parcul Dendrologic din municipiu, un alt obiectiv aflat pe lista scurtă de investiții pentru următoarea perioadă, transmite Primăria Sighet pe pagina sa de Facebook.

Sursș: Facebook / Primăria Sighetu Marmației

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.