Curtea care găzduieşte sediul partidelor politice din Sighet respiră, în sfârşit, aer curat. În primăvară vă prezentam situaţia deplorabilă în care arăta curtea, în care zăcea mizeria provenită de la gunoaiele care se revărsau peste tomberonul mereu plin până la refuz. Beciurile erau pătrunse de igrasie şi împovărate de gunoaie, iar porţile de acces văduvite de încuietori.
Azi, situaţia s-a schimbat. Tomberonul a fost mutat, toţi chiriaşii au chei de acces şi sunt responsabili de siguranţa şi curăţenia spaţiului. Gunoaiele care tronau mai mereu în curte şi mirosul neplăcut nu mai constituie un motiv de îngrijorare. În urma descinderilor din primăvară, când au descoperit că un necunoscut locuia abuziv într-unul din spaţiile Primăriei, angajaţii administraţiei publice locale au luat măsurile de evacuare, dar şi de curăţare a spaţiului.
“Beciul a fost efectiv ocupat de mizerii, aşa că am confecţionat uşa metalică, am curăţat subsolul beciului, am montat închizători pentru toate spaţiile care încă nu sunt folosite. Fiecare chiriaş are cheie şi, astfel, fiecare este responsabil pentru ceea ce se întâmplă în curtea interioară”, a precizat Gheorghe Zerni, inspector în cadrul Primăriei Sighet la Biroul Spaţiu Locativ.
.jpg)
Nu mai găsim nici tomberonul care era permanent asaltat de gunoaie. “Tomberonul a fost mutat, deoarece a fost unul din motivele care permitea ca persoane necunoscute să arunce tot felul de mizerii şi să arate locul aşa cum arăta. Oricum, tomberonul acela mare nu-şi avea locul aici, sunt chiriaşi de aşa natură încât nu trebuia folosit un tomberon atât de mare, motiv pentru care l-am şi eliminat”, a adăugat Gheorghe Zerni.
Spaţiile care nu sunt date în chirie au fost de asemenea securizate ca să nu se repete cazul nefericit când un necunoscut a ocupat abuziv una dintre camerele ce aparţineau de Spaţiul Locativ, trăind în promiscuitate şi cu suspiciunea că ar face contrabandă cu ţigări.

Lasa un raspuns