Reabilitările din cartierul 1 Mai din Sighet încep să prindă contur. Cei care locuiesc acolo au scăpat de dezastrul de după lucrările la reţeaua de apă şi canal, au acum un cartier bine iluminat şi în curând vor avea şi un spaţiu verde bine îngrijit.
Lucrările au demarat la începutul lunii trecute. A fost reabilitat sistemul de iluminat public şi, de asemenea, s-au amplasat stâlpi noi pentru suplimentarea acestuia, întrucât cetăţenii care locuiesc în cartierul 1 Mai aveau o problemă în această privinţă. Oamenii au povestit că le era frică să iasă din casă noaptea deoarece era beznă. Mai mult decât atât, nu de puţine ori s-au înregistrat furturi din cauza sistemului de iluminat deficitar. Municipalitatea a considerat aceste lucrări o prioritate, astfel încât prin intermediul Serviciului Public de Gospodărire Urbana a fost rezolvată şi această problemă. În momentul de faţă problema iluminatului public este rezolvată, iar cetăţenii pot ieşi din casă în siguranţă după lăsarea întunericului.
„În prezent iluminatul public funcţionează foarte bine, fapt pentru care suntem foarte mulţumiţi. Au fost montate becuri noi şi nu mai avem nicio problemă în acest sens. Dacă ne asfaltează şi drumul şi trotuarele din cartier, putem spune că zona este pusă la punct. E bine şi se vede că se aduc îmbunătăţiri”, declară o sigheteancă ce locuieşte în cartierul 1 Mai.
Tot la capitolul îmbunătăţiri, Serviciul Public de Gospodărire Urbana a reabilitat carosabilul din întreg cartierul, iar în perioada următoare se va amenaja şi locul de joacă pentru copii. Ce ar mai avea nevoie cetăţenii care locuiesc aici pe viitor ar fi o parcare unde şoferii să îşi poată lăsa maşinile şi să nu fie nevoiţi să le urce pe spaţiile verzi sau pe trotuare.
„Dacă şi zona verde o pun la punct, să înlocuiască copacii care au fost intenţionat tăiaţi sau s-au uscat, totul va fi perfect. Unii şoferi intră cu maşini mari exact până lângă tobogane, exact unde copiii se joacă. Au fost tăiaţi trei copaci mari ca să îşi facă unii parcare. Eu înţeleg că sunt multe maşini, dar consider că ar fi necesară o parcare, nu să îşi lase maşinile pe spaţiul verde”, mai spune femeia.
Locuitorii cartieruluisunt de părere că aceste lucrări le vor spori substanțial confortul.
„Eu locuiesc chiar aici lângă terenul de fotbal şi vreau să vă spun că era întuneric beznă. Putem să spunem acum că intrăm şi noi în rând cu oamenii civilizaţi. Simţim că se mişcă ceva în oraşul nostru”, a conchis sigheteanca.
În ceea ce priveşte amenajarea spaţiului de joacă pentru copii din acest cartier, Serviciul Public de Gospodărire Urbana are în plan amenajarea un mini-teren de fotbal şi împrejmuirea acestuia spre a oferi siguranţă copiilor din zonă. După finalizarea lucrărilor din cartierul 1 Mai se va trece la amenajarea cartierelor Popa Lupu, Turdor Vladimirescu şi 9 Mai. Acolo vor demara lucrări de reabilitare a trotuarelor, a iluminatului public, dar şi construirea de locuri de parcare şi asfaltarea aleilor.
Stiri de actualitate:
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă duminică, 20 septembrie în Tăuții Măgherăuș
VIDEO: Sărbătoarea Castanelor – Parada de pe Podul Unirii
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHET: Reabilitări în cartierul 1 Mai

Lasa un raspuns