SIGHET: Problemele cu vederea încep de la vârste tot mai fragede

SIGHET: Problemele cu vederea încep de la vârste tot mai fragede

Numărul cabinetelor oftalmologice din Sighetu Marmaţiei este din ce în ce mai mare, însă acestea nu duc lipsă de clienţi, mai ales în perioada de vară, când apar probleme la ochi cauzate de soare. Medicii oftalmologi sunt îngrijorați că vârsta la care încep să apară probleme la ochi este într-o continuă scădere.
Oftalmologii îi sfătuiesc pe maramureșeni, indiferent de vârstă, să nu neglijeze simptomele care țin de afecțiunile ochilor, deoarece acestea pot duce la probleme mari, în unele cazuri fiind nevoie și de operații.
„Sunt foarte multe persoane care necesită ochelari, începând de la copii, de la vârste foarte fragede, de la 3-4 ani, şi până la 70-80 de ani, deci am avut clienţi şi la aceste vârste înaintate. Sunt ochelarii heliomatici, cu schimbarea de culoare de la interior la exterior, care au şi dioptrii, acestea facilitând posibilitatea omului să se apere de lumina solară, chiar dacă are o vedere mai slabă la distanţă”, a precizat Delia Mihaljek, specialist optician.
Unii sigheteni trec pragul cabinetelor oftalmologice pentru a cere lămuriri despre modul în care ar trebui să se ferească de razele solare dar şi cum pot preveni problemele.
„Clientul intră mai des la noi în magazin şi solicită ochelari cu protecţie foarte bună. Aceştia sunt ochelarii polarizaţi pentru cea mai bună protecţie solară, aceştia îi protejează şi de lumina farurilor de la maşini, de luciul apei dar şi de soarele care este foarte dăunător în ziua de astăzi”, a mai precizat opticianul.
Datorită faptului că au un număr destul de ridicat de clienţi, cei care deţin cabinete oftalmologice sunt dispuşi să le ofere acestora şi anumite facilităţi.
„Avem aparatură de ultimă generaţie, putem lucra aproape pe loc ochelarii, deoarece în 10-15 minute se face controlul. Dacă sunt lucrări mai speciale, trebuie să facem comandă la fabrică pentru a primi lentilele respective. Este vorba de lentilele cu cilindru sau lentilele mai speciale, precum cele bifocale progresive, care trebuie comandate pentru fiecare persoană”, a mai spus Delia Mihaljek.
Preţurile pentru o pereche de ochelari pot începe de la 150 de lei şi pot ajunge la câteva mii, în funcţie de complexitate şi de preferinţele fiecărei persoane.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.