În Duminica a V-a a Sfântului şi Marelui Post al Sfintelor Paşti, 21 Aprilie, P.S.Sa Dr. JUSTIN SIGHETEANUL va sluji Sfânta Liturghie Arhierească la biserica cu hramul Sfântul Gheorghe ( lângă laborator ) din oraşul nostru. Cu acest prilej va fi sărbătorit şi hramul acestei biserici care în ultima vreme a fost pictată în interior, a fost înzestrată cu un iconostas foarte frumos şi mobilier, prin grija Pr. Prof. Dr. Vida Flaviu, a Consiliului Parohial şi a credincioşilor care frecventează şi iubesc această biserică. Este un privilegiu deosebit pentru noi să-l avem împreună cu noi în această vreme de postire pe P.S.Sa Justin, cel ce poartă numele oraşului nostru.
Părintele slujitor de aici şi Consiliul Parohial ne invită duminică să fim prezenţi la rugăciune în acestă biserică începând cu ora 9,30 când îl vom întâmpina pe episcop, iar Sfânta Liturghie va începe la ora 10,00.

Lasa un raspuns