SIGHET: Pieţele din Sighet au intrat într-un proces de reabilitare

SIGHET: Pieţele din Sighet au intrat într-un proces de reabilitare

Serviciul Administraţiei Pieţelor are în desfăşurare câteva acţiuni de reabilitare a pieţelor din Sighet. De curând au fost demarate lucrările de modernizare a Pieţei "Bazar" şi a Pieţei din Cartierul Cuza Vodă. Nu a fost uitată în acest proiect nici Piaţa Agroalimentară, unde se lucrează de zor la terminarea grupului sanitar şi la modernizarea tarabelor. Cu schimbarea la faţă a Pieţei Agroalimentare s-a obişnuit sigheteanul. Mereu se mai schimbă câte ceva, timp în care celelalte pieţe, „Bazar”şi cea din Cuza Vodă zăceau prăfuite, neglijate de administraţie. Virgil Codrea, administratorul pieţelor spune că de fiecare dată când a încercat o acţiune de reabilitare în piaţa din Cuza Vodă s-a lovit de reacţiile negative venite din partea chiriaşilor.”Acestora nu le convine să plătească câţiva lei în plus, dar să beneficize de condiţii mult mai bune, să vândă la tarabe amenajate, în loc să vândă pe jos, pe trotuare ”, spune acesta .Piaţa din Cuza Vodă va beneficia la finalul lucrărilor şi de un gard împrejmuitor.

Cele 29  de tarabe degradate din Piaţa „Bazar”vor fi înlocuite cu unele noi. Tot în această zonă s-a asfaltat o porţiune de trotuar deteriorat, iar o dată cu obţinerea de fonduri se va asfalta şi cealaltă porţiune.

După ce s-au realizat acoperişurile pe aleea pricipală din Piaţa Agroalimentară, conducerea pieţei va amplasa şi nişte plancarte, care să oprească atât ploaia, cât şi soarele, care deranjează comercianţii şi pot afecta calitatea produselor expuse.” De asemenea vom afişa la fiecare tarabă numărul mesei şi numele producătorului. Încet, încet se vor finaliza şi lucrările la grupul sanitar din Piaţa Agroalimentară”, promite Virgil Codrea, administratorul pieţei. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.