Peste 30 de persoane au ajuns la urgențe săptămâna trecută, intoxicate cu ciuperci. Medicii trag un semnal de alarmă şi-i avertizează pe maramureșeni să fie foarte atenţi ce ciuperci mănâncă, deoarece multe dintre ciupercile care se găsesc în pădurile din județ sunt necomestibile.
Săptămâna trecută au ajuns la CPU Sighet, cu greţuri, vărsături şi diaree cauzate de consumul de ciuperci necomestibile, 34 de persoane. În niciunul dintre cazuri nu s-a agravat situaţia deoarece pacienții s-au prezentat la timp la spital, iar medicii le-au acordat îngrijiri imediat.
„Acum este sezonul ciupercilor, fapt pentru care ne-au venit săptămâna trecută foarte mulţi pacienţi intoxicaţi cu ciuperci. Din fericire, ciupercile care cresc la noi în zonă nu sunt ciuperci otrăvitoare, ci necomestibile. Oamenii s-au prezentat cu diaree, vărsături şi chiar şi atacuri de panică pe tema aceasta. Tratamentul se instaurează rapid, e de scurtă durată şi toţi care au venit la noi au plecat vindecaţi”, a arătat medicul specialist al CPU Sighet Gelu Moyş.
Tot zilele trecute s-a înregistrat o creştere a numărului de pacienţi prezentând afecţiunicauzate de scăderea bruscă de temperatură.
„Am avut de asemenea foarte multe sindroame febrile datorită schimbărilor bruşte de temperatură. Au fost scăderi chiar şi de 20 de grade într-o zi, fiind o perioadă nefastă pentru bronşitici, am avut şi pacienţi cu colici renale şi foarte mulţi şi cu sindroame febrile”, a mai precizat medicul.
Medicii din Compartimentul de Primire Urgenţe al Spitalului Municipal Sighet recomandă cetăţenilor care prezintă astfel de afecţiuni de sezon să se prezinte la medicul de familie, deoarece aceste servicii intră în atribuţiile sale.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
VOLEI: Revenire la Știința Explorări, după 11 ani
HANDBAL: Fetele de la Minaur s-au întors cu două puncte de la Zalău
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Peste 30 de persoane au ajuns la urgențe săptămâna trecută, intoxicate cu ciuperci

Lasa un raspuns