SIGHET: Peste 100 de lucrări prezentate de dascăli în cadrul unei expoziţii inedite

SIGHET: Peste 100 de lucrări prezentate de dascăli în cadrul unei expoziţii inedite

Peste 100 de cadre didactice şi-au prezentat ieri lucrările în cadrul celei de-a treia ediţii a expoziţiei judeţene „Dăruire şi frenezie pentru copiii mileniului trei”. Tematica din acest an este cea de toamnă-iarnă.
Zeci de lucrări ale dascălilor maramureşeni fac obiectul unei inedite expoziţii care are ca scop principal valorificarea potenţialului creator al cadrelor didactice, dar şi schimbul de experienţă între învăţătoare şi educatoare din tot judeţul. Evenimentul este organizat şi de această dată de către Grădiniţa cu program prelungit nr. 12, în Centrul de Documentare şi Informare, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean.
„Am ales CDI-ul pentru că vrem să îl promovăm, fiind singurul din Sighet pentru preşcolari. Materialele sunt cele cu care lucrează la grupă, pe nivel de vârstă, reprezentând o adevărată competiţie între cadrele didactice, dar şi un schimb de experienţă”, a declarat Angela Zosin, director al Grădiniţei cu program prelungit nr. 12.
Exponatele reflectă răbdarea şi creativitatea fiecărui cadru didactic. Atât toamna, cu abundenţa sa de culori, cât şi iarna, cu farmecul său aparte, sunt reprezentate într-o mulţime de moduri. De la hârtie şi materiale textile până la paste făinoase au fost folosite pentru a exprima cât mai clar tema aleasă.
„Mă bucur să mă aflu la grădiniţa dumneavoastră astăzi, aşa cum am făcut-o şi anul trecut, de această dată cu mai mare căldură, cu mai mari emoţii. Împreună cu colegele mele v-am adus mai multe materiale. Ne împărtăşim din munca noastră, a educatoarelor, care este o muncă enormă, numai cel care lucrează ştie, în care educatoarele pun mare suflet”, a declarat pentru maramedia.ro Mirela David, directorul Grădiniţei cu program prelungit Târgu-Lăpuş.
Publicul va putea admira aceste lucrări până vineri.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.