Participanţii la Festivalul Antic şi Medieval au consumat responsabil mâncare şi băuturi alcoolice la ediţia din acest an. Asta reiese cel puţin din datele furnizate de medicii de la Compartimentul Primiri Urgenţe Sighet care au relatat că nu s-au înregistrat cazuri grave de intoxicaţie cu alcool şi pacienţi grav răniţi în urma unor acte de agresiune.
„Ne-am aşteptat să avem mai mult de lucru în weekendul trecut având în vedere că au fost trei zile de festival, dar n-am avut parte de incidente majore. Au fost doar două trei cazuri de agresiuni minore. Am constatat că au fost mai puţine cazuri de intoxicaţie cu etanol, ceea ce însemană că sighetenii au consumat responsabil băuturi alcoolice la ediţia din acest an”, a spus medicul specialist de la Compartimentul Primiri Urgenţe Sighet,Gelu Moyş.
Lt. Col. Marius Volkovinski, şeful Detaşamentului de Jandarmi Sighet a declarat de asemenea că s-au înregistrat doar cazuri minore de agresiune, bazate pe fondul consumului de alcool. Echipajele de prim ajutor au intervenit la două cazuri, unul când a fost rănit un membru al trupei de reenactori de la Virtus Antiqua din Cluj Napoca în timpul unei demonstraţii de luptă , iar la al doilea, în urma unei agresiuni între doi cetăţeni.

Lasa un raspuns