La dispeceratul Jandarmeriei maramureşene s-a primit o sesizare din partea personalului unui magazin situat pe str. P-ţa 1 Decembrie nr. 23A, din localitatea Sighetu Marmaţiei, cu privire la faptul că o persoană de sex feminin a sustras produse din incinta magazinului.
La faţa locului s-a deplasat subunitatea operativă din cadrul Detaşamentului 4 Jandarmi Sighetu Marmaţiei identificând-o pe Floarea R. de 50 de ani, din Botiza, care este susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Făptuitoarea a intrat în supermarket pentru a face unele cumpărături, a luat mai multe produse de la raionul brutărie şi de la raionul cu băuturi alcoolice, pe care i-a învelit cu o haină ce o avea asupra sa. Când a ajuns la casele de marcat, făptuitoarea a achitat produsele de panificaţie dar a „uitat” să achite şi băutura alcoolică pe care o ţinea sub braţ, ascunsă în haină. La ieşirea din magazin s-a declanşat alarma porţilor cu senzor de prezenţă, iar femeia a fost condusă în camera de control până la sosirea jandarmilor.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat şi predat pe bază de dovadă reprezentantului magazinului, iar dosarul cu actele premergătoare întocmite a fost predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, pentru continuarea cercetărilor. De asemenea, făptuitoarei i s-a aplicat o amendă contravenţională în valoare de 100 lei pentru că a refuzat să dea date despre identitatea sa.
Stiri de actualitate:
SPECIALIZARE LA ÎNĂLȚIME: Jandarmi montani de la Borșa, la un stagiu de pregătire pentru intervenții de salvare cu suport aerian
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
Sighet: O femeie din Botiza a „uitat” să achite şi băutura alcoolică pe care o ţinea sub braţ, ascunsă în haină

Lasa un raspuns