Copii din 56 de ţări au expus astăzi, la Sighet, desene pe tema păcii. România a fost reprezentată de 20 de elevi sigheteni. La vernisajul expoziției au participat zeci de copii de la școlile din oraș. Aceştia au venit însoțiți de părinți sau de profesorii lor.
Expoziţia “Culori pentru pace” va putea fi vizitată la Sighet până în data de 27 octombrie.
“Daţi-mi voie să îmi exprim regretul de a nu putea participa la vernisarea acestei expoziţii atât de inedite şi colorate. Ne simţim onoraţi de a fi gazdele acestui eveniment, sub îndrumarea domnului profesor Caius Lugojan, din cadrul Clubului Elevilor, alături de domnul Antonio Giannelli şi, bineînţeles, alături de prietenii noştri din cadrul Muzeului Maramureşean, care susţin constant activitatea culturală a acestui oraş. Expoziţia ne mândreşte prin participarea tinerilor din Sighetu Marmaţiei cu lucrări la vernisajul care a avut loc în Italia. Această expoziţie aduce un plus de cunoaştere a istoriei şi poartă un mesaj universal de pace şi toleranţă. Felicitări şi mulţumiri celor implicaţi în această acţiune, fie ca aceste culori să ne reamintească mereu că suntem datori să înţelegem, să păstrăm şi să promovăm valorile artei”, a transmis Ovidiu Nemeş, primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, printr-o reprezentantă a instituției, Alina Marincean.
Pe lângă acest mesaj din partea edilului local, primarul din oraşul Stazzema a transmis şi el un gând cu ocazia acestui eveniment. Preşedintele Asociaţiei „I colori per la pace”, Antonio Giannelli, le-a urat şi el bun venit participanţilor şi a povestit despre cum a luat naştere expoziţia.
“Vă mulţumesc că sunteţi aici. În Italia, Parcul Naţional este unicul din Europa care găzduieşte evenimente pentru pace. În lume mai există încă două parcuri, unul în Hiroshima şi unul la Nagasaki. Noi trebuia să găsim o soluţie pentru că aveam din partea guvernului italian această sarcină, de a promova pacea în lume”, a declarat Antonio Giannelli, preşedintele Asociaţiei “I colori per la pace”.
Expoziţia va putea fi văzută și în alte orașe din lume, precum Milano,Florența, Beirut, precum şi în Japonia.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Campanie de colectare deșeuri voluminoase
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă duminică, 20 septembrie în Tăuții Măgherăuș
VIDEO: Sărbătoarea Castanelor – Parada de pe Podul Unirii
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
SIGHET: O expoziție specială, cu desene ale copiilor din 56 de țări – ”Culori pentru pace”

Lasa un raspuns