SIGHET: "Ne simţim foarte, foarte bine, e o bucurie a oraşului acest festival"- Sighetenii savurează din plin atmosfera festivalului

SIGHET: "Ne simţim foarte, foarte bine, e o bucurie a oraşului acest festival"- Sighetenii savurează din plin atmosfera festivalului

 Abia puteai să treci aseară pe arterele principale din centrul oraşului. Om lângă om, aşteptau să fie serviţi la o tarabă cu mici, frigăriu, bere, vin sau kurtos kalacs. Sighetenii au venit în număr mare la Festivalul Aeternus Maramorosiensis unde a fost rost de distracţie, mâncare bună, băutură din belşug. La mese abia mai găseai un loc liber după ora 19:00, când lumea savura déjà din plin atmosfera festivalului.

Programul la scenă a debutat cu un spectacol extraordinar oferit de tinerii dansatori de la Clubul Mini Maxi Dance, coordonaţi de coregraful Cristina Kovi. Dansurile medievale au fost continuate de un recital oferit de Cimpoierii din Transilvania, vestiţi în toată ţara pentru paradele medievale şi spectacolele cu muzică medievală şi tradiţională susţinute  într-o manieră proprie. Repertoriul lor, care a încântat publicul sighetean, este format din lucrări muzicale care aparţin perioadelor medievale şi renascentiste şi sunt potrivite  pentru a anima pieţele publice, dar şi sălile de concert.
Ansamblul Wekant din Serbia, Nameless, The Remakers şi Bloodprint au încălzit atmosfera la scenă, cu piese rock, pregătind publicul pentru momentul mult aşteptat oferit de trupa Bere Gratis.
 “E bestială atmosfera. Mi-a plăcut enorm concertul organizat la Sala George Enescu. Extraordinar momentul oferit de Cadmiel Boţac la pian”, spune un sighetean, prezent la festival.
       
“ E extraordinar de frumos, Ne simţim bine, e foarte bine organizat evenimentul. În sfârşit avem şi noi parte de un festival disciplinat, bine organizat, în sfârşit cineva care ştie ce trebuie să facă. Acuma e cu totul altceva decât la alte evenimente, din anii trecuţi. Felicitări organizatorilor. Bere şi mici au fost tot timpul, organizarea a fost cea care a lipsit până acuma”, spune un alt participant la festival.
“Ne simţim bine, mulţumim organizatorilor, e plăcut să stăm aici la o bere, să ascultăm muzică bună. Anul ăsta e super, e mai bine ca anul trecut. Ne simţim foarte, foarte bine, e o bucurie a oraşului acest festival, mulţumim organizatorilor pentru această sărbătoare. Am fost în fiecare an şi parcă e din ce în ce mai frumos. Atmosfera e minunată, e voie bună şi tot ce ne dorim”, exclamă un alt sighetean, în cea de-a doua seară a festivalului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.