SIGHET: Mii de oameni pe uliţele Muzeului Satului la sărbătoarea "Paşte în Maramureş"/ FOTO

SIGHET: Mii de oameni pe uliţele Muzeului Satului la sărbătoarea "Paşte în Maramureş"/ FOTO

Mii de oameni s-au adunat pe uliţele Muzeului Satului, care s-a transformat într-un sat viu, un univers autentic al satului tradiţional. Sărbătoarea “Paşte în Maramureş”a debutat la ora 15:00 cu un moment religios oficiat de protopopul ortodox, Vasile Pop, la bisericuţa cea bătrână din deal.

Spiritualitatea s-a combinat perfect cu ceremonialul şi spectacularul. După momentul solemn, gazdele au invitat participanţii în curtea reprezentată de Municipiul Sighetu Marmaţiei, să guste din bucatele tradiţionale, să încingă hora şi să se bucure de sărbătoare. 
O masă îmbelşugată i-a întâmpinat pe invitaţi. Şunca, drobul, sarmalele şi cozonacul ademeneau participanţii din toate colţurile.
 “Bine aţi venit în Muzeul Maramureşului, bine aţi venit în Ţara Maramureşului. “Cristos a înviat!” e salutul cu care ne întâmpinăm noi oaspeţii, noi, nu neapărat cei din Sighet, ci şi cei din Budeşti, din Călineşti, din Săcel, cei care compun Maramureşul istoric şi Ţara Maramureşului, locul care e cel mai aproape de Dumnezeu, iar cei care ne-aţi călcat azi pragul, v-aţi dat seama că aşa şi este”e mesajul cu care a întâmpinat pirmarul Ovidiu Nemeş oaspeţii.
 Apoi i-a invitat pe toţi  să guste din bucatele alese.Timizi la început, mesenii s-au înghesuit apoi să guste din mâncarea gătită de maeştri bucătari.
Veselie mare în curtea Municipiului Sighetu Marmaţiei, dar turiştii nu au ratat nici celelalte gospodării, frumos amenajate de fiecare comunitate în parte.
 La fiecare casă de lemn din Muzeul Satului  sunt reprezentate comunităţile din satele de pe Valea Izei, Mara şi Vişeu. Turiştii erau atraşi de bucatele alese, produsele de arizanat sau jocul fetelor şi feciorilor gătaţi în straie de sărbătoare. 
 “La noi în Budeşti, femeile îs tare harnice, muncitoare, cel mai mult se face lucru de mână. Ţesem la război, facem cămăşi frumoase. Cu una dintre aceste cămeşi, eu am luat premiul I la un concurs judeţean. Toate-s făcute de mâinile noastre, cusute şi ţesute în gospodăria noastră”, se laudă Anuţă Ciceu, meşter popular din comuna Budeşti.
“Aţi venit într-o localitate multiculturală, unde se îmbină foarte bine arta culinară tradiţională şi cu portul popular deosebit din Maramureşul istoric. Frăţia dintre cele două culturi, română şi maghiară rezistă în armonie la noi în comună. Vă întâmpinăm cu o pălincă care se bea după fuştei, cu mâcare gătită de găzdoile noastre. Vă prezentăm şi o colecţie de goblenuri”, spune şi Mihai Ivasiuk, primarul din Ocna Şugatag. 
 “Tradiţia trebuie să se păstreze, în timp oricum se pierde, dar trebuie să luptăm să le păstrăm cât mai mult. Lumea începe să caute autenticul, să-şi deschidă ochii spre lucruri din trecut care erau mult mai sănătoase, cum ar fi vasele de ceramică”, mărturiseşte şi soţia meşterului Tănase Burnar din Săcel, Mărioara Burnar.
Turişti din străinătate, din colţuri îndepărtate ale ţării au auzit de sărbătoarea de la Sighet şi au venit să-şi potolească setea de tot ceea ce înseamnă tradiţii şi obiceiuri de “Paşte în Maramureş”.
“Sunt din Constanţa, mutată de câţiva ani la Bucureşti şi am venit de sărbători la Ocna Şugatag să vizităm Maramureşul. Am aflat de această sărbătoare şi nu am putut s-o ratăm. E superb, e exact ce căutam, sat tradiţional cu căsuţe,  porţi de lemn, bisericuţa de lemn, cu oameni îmbrăcaţi în straie populare, e o atmosferă autentică de Maramureş”, spune o turistă venită tocmai de la Bucureşti.
Vizitez Maramureşul de câţiva ani buni. Am şi realizat câteva reportaje despre satele din Maramureş. Îmi plac mult oamenii de aici, locurile. Mai ales azi e o zi specială pentru un fotograf, lume multă, tradiţie, costume populare, îmi place foarte mult”, spune un turist italian 
Spectacolul continuă de la ora 18:00 la scena în aer liber, unde artişti consacraţi şi invitaţii lor vor susţine un concert folcloric de zile mari. De la ora 21:00 începe partea a treia a programului, dedicată obiceiurilor legate de Sângeorz, Focul Viu şi Udatul, momente de mare spectaculozitate şi încărcătură simbolică.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.