SIGHET: Mare bal mare, mâine, pentru bobocii de la Liceul ”Regele Ferdinand”

SIGHET: Mare bal mare, mâine, pentru bobocii de la Liceul ”Regele Ferdinand”

Emoţii mari pentru bobocii Liceului Pedagogic „Regele Ferdinand” din Sighet. Mâine seară va avea loc balul în urma căruia vor fi desemnaţi Miss şi Mister Boboc, eveniment mult aşteptat de către toţi elevii instituţiei de învăţământ.

Astăzi s-au făcut ultimele repetiţii înainte de marele eveniment. Organizatorii au pregătit numeroase momente inedite pentru cei care vor fi prezenţi mâine seară de la ora 18:00 la Palatul Episcopal, unde se va ţine balul. De asemenea, bobocilor li s-au pregătit o mulţime de probe surpriză, care să le pună în valoare talentul şi abilităţile. Fiecare participant va trebui să demonstreze că merită să primească unul dintre cele 6 titluri puse în joc.

„Repetiţiile decurg cam greu, avem mari emoţii, multe momente de pregătit, dar ne-am organizat foarte bine şi sperăm să iasă. O să avem numeroase momente de muzică, dans, scenete, pantomime, atât din partea organizatorilor, cât şi a bobocilor. O să fie 13 perechi, adică 26 de boboci care intră în competiţie”, povesteşte Georgiana Grigor, prezentatoarea evenimentului.

Se vor acorda titluri de Miss şi Mister Boboc, Popularitate, Fashion, Simpatie, Special şi Miss şi Mister Telegenie. Câştigătorii vor fi desemnaţi atât prin votul primit din partea juriului de specialitate, cât şi în urma impactului de pe reţelele de socializare unde publicul îşi poate susţine favoriţii. Probele din cadrul concursului vor fi însă factorul decisiv.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.