Cercul de istorie al Liceului Tehnologic Marmaţia, “Maramureşul Emblemă a Solidarităţii”, a dat startul unei expoziţii inedite, cu un domeniu de lucru foarte diversificat. Pe lângă un număr de peste 200 de felicitări specifice sărbătorilor pascale, elevii din cercul de istorie au mai confecţionat numeroase machete făcute de propriile lor mâini.
Cele peste 20 de machete ilustrează diverse locuri, obiecte şi de ce nu, chiar oameni. Spre exemplu una dintre ele reprezintă o şatră de ţigani şi este realizată din pufuleţi. O altă machetă reprezintă vechea Mănăstire de la Bârsana şi este confecţionată dintr-un număr de 100 de cutii de chibrituri. Viu colorate, menite să îţi aducă primăvara în suflet, cele peste 200 de felicitări au fost realizate pe parcursul acestei săptămâni, din dorinţa elevilor de a face ceva pentru a obţine bani necesari deplasărilor la concursurile naţionale la care participă cu trupa de teatru.
Inivitat de onoare astăzi a fost viceprimarul Horia Scubli, care de altfel a făcut şi prima achiziţie în cadrul acestei expoziţii. Acesta a rămas surprins de frumuseţea obiectelor şi a pus ochii pe unul dintre exponate, în schimbul căruia a dat suma de 100 lei. De asemenea, pentru a-i asigura pe elevi de sprijinul şi simpatia sa, viceprimarul le-a rezervat un loc la Târgul Tradiţional ce va avea loc mâine în centru municipiului, ca să-şi atingă scopul ce şi l-au propus.
Dar aceasta nu a fost singura activitate de astăzi. Una la fel de inedită a fost cea a concursului de şah, care s-a adresat părinţilor şi cadrelor didactice ale liceului, care s-a lăsat cu numeroase premii oferite de sponsori cu suflet mare.
A urmat apoi o proiecţie de film, desfăşurată de altfel în fiecare zi a acestei săptămâni, cu apariţii diferite, la care elevii s-au delectat cu cele mai vizionate filme ale anului. Iubitorii de frumos sunt aşteptaţi mâine, începând cu ora 09:00 pe platoul fostului cinematograf, pentru a achiziţiona lucrări din cadrul expoziţiei care a debutat astăzi.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHET: "Maramureşul Emblemă a Solidarităţii" a dat startul unei minunate expoziţii

Lasa un raspuns