SIGHET: Manifestările ediţiei din acest an a campaniei „Un milion de stele” au loc vineri

SIGHET: Manifestările ediţiei din acest an a campaniei „Un milion de stele” au loc vineri

Organizaţia Caritas al Diecezei Satu Mare, filiala Sighetu Marmaţiei, organizează şi în acest an acţiunea de solidaritate „Un milion de stele”. Evenimentul va avea loc vineri, pe scena din Parcul Central, cu începere de la ora 17:00.

Campania a ajuns la cea de-a treia ediţie. Sub sloganul „Vino! Aprinde şi tu o stea pentru copiii cu dizabilităţi!”, acţiunea cuprinde o serie de manifestări în scopul sensibilizării sighetenilor. Momentul culminant este de fiecare dată aprinderea a sute de lumânări care au o semnificaţie aparte. Anul trecut cele 500 de lumânări aprinse au reprezentat persoanele vârstnice şi nevoiaşe.

„Fiecare flacără reprezintă simbolic o persoană aflată în dificultate. În acest an s-a decis pe plan naţional ca acţiunea să fie destinată copiilor cu dizabilităţi. Sperăm că şi în acest an acţiunea va fi o reuşită. Sighetenii întotdeauna participă la astfel de acţiuni”, a declarat Roland Galov, coordonatorul proiectului „Un milion de stele”.
Grădiniţa nr. 9 este cea care se va ocupa şi în acest an de personalizarea lumânărilor. Fundaţia HHC a fost solicitată de către filiala Caritas Sighetu Marmaţiei să găsească un beneficiar, din grupul caselor de tip familial din municipiu, al acestei acţiuni. Fundaţiei i se va alătura şi Clubul Rotary Voievodal. Sighetenii vor putea face un gest de solidaritate achiziţionând diverse decoraţiuni handmade.

„Facem o mică strângere de fonduri. Doi dintre copiii de la o casă de tip familial care au dizabilităţi foarte severe vor beneficia de un cadru suport care să-i ajute să meargă. Alături de colegii mei de la Caritas şi de la celelalte fundaţii care ne ajută, HHC a încercat încă o dată să vină cu partea materială pentru confecţionarea unor mici suveniruri care dorim să le vindem spre a strânge fonduri pentru aceste aparaturi”, a arătat Gabriela Rosus, reprezentantă HHC.

La fel ca la ediţiile precedente, evenimentul va debuta cu un program artistic oferit de numeroşi invitaţi care vor urca pe scenă. Noutatea din acest an este introducerea unui moment religios în programul manifestărilor, care va avea loc la ora 19:00.

„Am hotărât să participăm la acţiunea „Un milion de stele” organizând în faţa bisericii greco-catolice un program religios şi, de asemenea, încheiat cu aprinderea candelelor. Vom face şi o donaţie constând în aprinderea acelei candele şi donarea unei sume de bani în folosul celor cu dizabilităţi”, a declarat preotul Vasile Iusco.

Evenimentul se va încheia cu apriderea candelelor la lăsatul întunericului. Sighetenii sunt invitaţi să se alăture acţiunii în număr cât mai mare şi să dea dovadă de spirit de solidaritate faţă de copiii cu dizbilităţi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.