Mai mulţi copii care studiază la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand” au făcut azi o călătorie cu autotrenuleţul turistic din oraş. Entuziasmul a fost cu atât mai mare cu cât au avut parte şi de o lecţie de educaţie rutieră oferită de un agent al Poliţiei Municipale Sighetu Marmaţiei.
Cei aproximativ 20 de copii au aşteptat cu nerăbdare autotrenuleţul în staţia de lângă liceu şi l-au întâmpinat cu strigăte şi aplauze . Au urcat rând pe rând, pornind într-o călătorie distractivă, dar în acelaşi timp educativă. Agentul rutier le-a explicat toate regulile de circulaţie şi indicatoarele rutiere.
„De regulă copiii se deplasează pe trotuar. Dacă nu avem trotuare pe unde ne deplasăm? Pe partea stângă a drumului, să ne vină maşinile din faţă, să le vedem. Dacă ne deplasăm pe partea dreaptă nu putem să observăm maşina, deci este foarte important să ne deplasăm pe partea stângă”, a explicat Ioan Doiciuc, agent şef la Biroul Rutier Sighet.
Copiii s-au dovedit a fi foarte receptivi şi dornici să afle cât mai multe lucruri, cu toate că majoritatea semnelor şi regulilor de circulaţie le cunosc deja. Acest lucru l-a surprins pe agentul de poliţie.
„Copiii au fost foarte receptivi ca de fiecare dată şi sperăm ca pe viitor să-şi însuşească cât mai multe dintre regulile prezentate privind circulaţia pietonilor. Probabil părinţii fac şi acasă educaţie rutieră cu copii, iar acesta este un lucru foarte bun pentru că previn implicarea copiilor în accidentele de circulaţie”, a declarat Ioan Doiciuc, agent şef în cadrul Biroului Rutier Sighet.
La finalul călătoriei, elevii au mărturisit că le-a plăcut foarte mult. Pentru unii dintre ei aceasta a fost prima plimbare cu autotrenuleţul.
„Am învăţat semnele de circulaţie. De acum înainte o să circul corect şi o să dau pliantul şi părinţilor, ca să circule şi ei corect”, a declarat un elev la finalul acţiunii. „Mi-a plăcut foarte mult. Am repetat semnele de circulaţie, am învăţat cum să mergem pe stradă, pe unde avem voie să traversăm. E prima dată când merg cu trenuleţul şi o să mai merg de multe ori de acum înainte”, ne-a mărturisit o fetiţă.

Lasa un raspuns