Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Rădăuţi – I.T.P.F Sighetu Marmaţiei au depistat trei persoane care au încercat să introducă ilegal în România peste frontiera de stat 2.000 pachete cu ţigări de contrabandă. Pentru retinerea suspectilor, care au incercat sa fuga cu un autoturism, politistii de frontiera au fost nevoiti sa foloseasca armamentul din dotare, fiind trase mai multe focuri de arma in plan vertical si spre pneurile masinii. Ţigările, în valoare de aproximativ 15.000 lei, au fost reţinute în vederea confiscării, iar persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Luni 21 mai la nivelul Sectorului PF Rădăuţi, Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmaţiei, s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări in zona de responsabilitate. Astfel în jurul orei 17.00, politistii au observat un grup de persoane care transporta, de la frontiera de stat spre un autoturism stationat in zona, mai multe colete voluminoase. Pentru a nu lăsa urme pe fasia de protectie, cei in cauza carau tigarile pe o punte improvizată din scânduri de lemn. Imediat s-a organizat o acţiune specifica in vederea retinerii suspectilor, insa la vederea lucratorilor nostri, autoturismul a demarat în trombă. Soferul masinii a refuzat sa opreasca la somatiile legale ale politistilor de frontiera, fapt pentru care lucratorii nostri au folosit armamentul din dotare, fiind trase mai multe focuri de armă în plan vertical şi asupra pneurilor acestuia. Totodata, in zona a fost depistata N. Anastasia în vârstă de 29 de ani, domiciliată în comuna Gălăneşti.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi ocupanţi ai autoturismului implicaţi în activitatea de contrabandă sunt numiţii C. Nicuşor de de 31 de ani şi M. Petrică de 32 de ani , ambii domiciliaţi în com. Bilca , jud. Suceava. În zona respectivă poliţiştii de frontieră au descoperit 4 colete voluminoase care conţineau 2000 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană şi R.Moldova.. Au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ucrainene efectuându-se cercetarea în comun a evenimentului.
Celor trei tineri li s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă iar întreaga cantitate de ţigări în valoare de 15.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHET: Mai multe focuri de armă au răsunat la frontiera cu Ucraina

Lasa un raspuns