Câştigătorul consursului iniţiat de radio Zu pentru câştigarea unui bolid, este un sighetean. Fericitul câştigător a intrat în posesia unui Porsche Boxster, azi, după ce cheia obţinută în urma înscrierii la concurs, s-a dovedit a fi câştigătoare. Cheia cu numărul de ordine 279 i-a adus sigheteanului premiul râvnit de sute de ascultători fideli.
Daniel Mihai Ţiplea este câştigătorul celui mai mare premiu al anului- un Porsche Boxster, şi nu orice fel de Porsche, ci al artistei Inna. Sigheteanul de meserie poliţist a mai câştigat pe lângă luxoasa maşină şi combustibil gratuit pentru 1 an.
Mesajul “Ţineţi-mi pumnii, să am noroc!” postat de Daniel Ţiplea azi dimineaţă pe o reţea de socializare, înainte de a se da start concursului a fost de bun augur.
“Mă simt ca în al nouălea cer, emoţionat şi fără cuvinte. Nu am venit la Bucureşti cu gândul de a câştiga, nu mă aşteptam, am cumpărat bilete de tren dus-întors. Am avut o singură cheie la dispoziţie, au fost alţii cu câte 5, 9 chei iar eu am avut doar una şi a fost cea câştigătoare. În urnă au fost 336 de chei. Primul gând al meu este să păstrez maşina”, a declarat entuziasmat, Dani Ţiplea câştigătorul marelui premiu.
Poza făcută imediat după desemnarea câştigătorului, alături de maşină şi de cei doi “matinali”, Morar şi Buzdugan, postată pe site-ul oficial al radioului, a strâns mii de like-uri şi sute de comentarii în doar câteva ore de la publicare.

Lasa un raspuns