SIGHET: Lucrările la rețeaua de apă și canal întârzie în anumite zone din cauza lipsei unor avize

SIGHET: Lucrările la rețeaua de apă și canal întârzie în anumite zone din cauza lipsei unor avize

Lipsa avizelor din partea Companiei Naţionale de Drumuri, precum şi din partea Căilor Ferate Române întârzie, pe unele străzi din Sighet, lucrările de extindere şi reabilitarea reţelei de apă şi canal. Cu toate că aceste străzi sunt incluse în proiectul amplu ce se desfăşoară în momentul de faţă pe raza municipiului, lucrările în anumite zone nu se pot executa din cauza unor avize care lipsesc.
Este vorba despre intervenţiile pe DN 18 şi DN 19, unde este necesar avizul celor de la Drumuri Naţionale, dar şi de porţiunile care traversează calea ferată din muncipiu, de pildă strada Pescarilor. A trecut mai bine de o lună de când Vitalul aşteaptă aceste avize pentru a putea demara lucrările. Reprezentanţii societăţii care se ocupă de acest proiect susţin însă că aceasta nu reprezintă o problemă şi că este o chestiune de timp, însă timpul trece şi termenul de finalizare a lucrărilor se apropie cu paşi repezi.
„Sunt probleme care se pot rezolva, dar depinde de timp. Pentru avizele de la Căile Ferate de exemplu am aşteptat peste 39 de zile. Sunt probleme pe mai multe străzi din cauza traversărilor care nu se pot executa, dar vom încerca să ne încadrăm în termenul de execuţie”, a declarat managerul de proiect din cadrul Vital, Ovidiu Mândru.
Proiectul de extindere şi reabilitare a reţelei de apă şi canal se desfăşoară pe trei contracte de lucrări, iar termenul de execuţie este finalul acestui an.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.