Sighet: Invitaţie la teatru- Comedia "Ursul" de Anton Pavlovici Cehov

Sighet: Invitaţie la teatru-  Comedia "Ursul" de Anton Pavlovici Cehov

De cât timp au nevoie doi tineri pasionali pentru a se îndrăgosti unul de celălalt? Subintitulată «Farsă într-un act», «Ursul» dezvăluie în mod concentrat, comico-ironic, o parte esenţială a naturii umane, sugerând cât de apropiate sunt uneori furia şi pasiunea. Conflictul între ofiţerul Smirnov şi moşieriţa Popova înregistrează o serie de treceri bruşte de la ceartă la preparativele unui duel între cei doi, apoi renunţarea lui Smirnov de a se lupta cu moşieriţa de care se îndrăgosteşte subit.
Piesa «Ursul» are toate caracteristicile genului scurt: schimb rapid de replici, emoţii extreme, argumente haotice, răsturnări surprinzătoare de situaţii. Simplă, clară, hazlie, farmecul ei vădit stă în puterea dialogului. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 19 la Sala George Enescu din localitate.
Distribuţia:
Elena Ivanovna Popova, moşieriţă, o văduvioară durdulie: Ioana Dragoş Gajdo
Grigori Stepanovici Smirnov, moşier, încă tânăr: Şerban Borda
Luka, servitorul Elenei Ivanovna, bătrân: George Voinese
Costul biletului este de 10 lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.