SIGHET: Intrările în oraş, zonele centrale şi principalele cartiere din municipiu- monitorizate video

SIGHET: Intrările în oraş, zonele centrale şi principalele cartiere din municipiu- monitorizate video

În luna septembrie a anului trecut, Primarul Ovidiu Nemeş a anunţat că intenţionează să monteze camere video în zonele cu grad ridicat de criminalitate. Proiectul a fost implementat cu succes, iar astăzi, sistemul de supraveghere video este funcţional.Sunt monitorizate intrările pricipale în oraş, zonele centrale inclusiv cu extindere spre cartierul Cuza Vodă într-o zonă cu risc, care creează deranj cetăţenilor din cartier .

“Acesta este un prim pas, spune primarul Ovidiu Nemeş. Urmează şi o extindere a reţelei şi în zona Big, dar şi în celelalte zone pe care dorim să le acoperim. Toate acestea le-am făcut pentru a contribui la siguranţa cetăţeanului. Vă mărturisesc că la o întrevedere cu comandantul IPJ Maramureş, Sighetu Marmaţiei a fost dat ca şi exemplu în acest sens. Nici în Baia Mare, dar nici în alte oraşe din judeţ nu există o asemenea acţiune şi nici o colaborare atât de strânsă între Poliţie şi Primărie”, declară legat acest subiect primarul Ovidiu Nemeş. Există montate în total 20 de camere de supraveghere, în următoarele locaţii: la Primarie sunt montate 4 (interior – exterior la ambele intrari), una este montată la coltul Primariei inspre Biserica Ucraineana, trei camera sunt montate in sensul giratoriu de la Pompieri, una în zona  Liceului Taras Sevcenko cu vedere către parc, una în zona fostului  Cinematograf “Mara”catre Acaterm, una pe aleea de la Piaţa Agroalimentară. Trei camera de supraveghere video sunt montate în intersecţia de la Liceul “Regele Ferdinand”, două la Curtea Veche, una în cartierul Cuza Vodă, trei în sensul giratoriu din zona Cuza Vodă. Urmeaza a mai fi montate camera de supraveghere video în Big, la Casa de Cultura si la Politia Locala.

Terminalul acestei reţele se află la Primăria Sighet, Poliţia Locală şi Poliţia Municipiului Sighetu Marmaţiei unde se pot vedea instantaneu imaginile monitorizate. În curând, aceste imagini vor putea fi vizualizate şi online, pe site-ul primăriei.  Proiectul de instalare a sistemului de supraveghere video a fost implementat pentru a preveni evenimentele antisociale, tâlhăriile şi alte incidente neplăcute care se pot întâmpla.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.