În ultima vreme în Sighet sunt tot mai multe cazuri de bătrâni abandonaţi de către rude. Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială sunt deja alarmaţi de aceste situaţii grave care li se aduc la cunoştiinţă deseori chiar de persoanele abandonate sau de vecinii acestora.
Pentru a demara o anchetă care să se finalizeze cu soluţii pentru persoanele vârstnice de care nu se îngrijeşte nimeni, după fiecare sesizare o echipă de asistenţi sociali se deplasează la domiciliul bătrânilor pentru a confrunta situaţia reală de pe teren cu declaraţiile primite în sesizare. Mai apoi se iau măsuri.
“Din păcate în ultima perioadă s-a observat un număr crescut al bătrânilor care rămân singuri. Deşi au avut alături aparţinători precum copii sau rude apropiate, dorinţa de a câştiga mai mulţi bani i-a făcut pe aparţinători să plece în străinătate şi astfel ei uită de cei pentru care au anumite obligaţii sau responsabilităţi în a-i îngriji”, a specificat directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Sighet, Georgeta Delescu.
În momentul de faţă, Direcţia de Asistenţă Socială are în lucru trei dosare ale unor bătrâni cărora pensia le este în totalitate preluată de copii, care au uitat de ei şi nu se mai ocupă deloc de îngrijirea lor. Din acest motiv, demersurile pentru oferirea hranei de la cantina socială sunt îngreunate pentru că aceşti vârstnici deţin o sursă de venit mult peste media financiară alocată. Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială fac tot posibilul pentru a le oferi asistenţă acestor vârstnici uitaţi de lume şi deoseori aceştia trimit la domiciliul bătrânilor cadre medicale care să le evalueze starea de sănătate.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
SIGHET: În ultima vreme s-au înmulțit cazurile de bătrâni abandonați de rude

Lasa un raspuns