SIGHET: În ciuda amenzilor se parchează în continuare autoturisme în staţiile de autobuz

SIGHET: În ciuda amenzilor se parchează în continuare autoturisme în staţiile de autobuz

Una dintre cauzele traficului îngreunat la orele de vârf este şi parcarea autoturismelor în staţiile destinate mijloacelor de transport în comun. În ciuda amenzilor pe care poliţiştii le împart zilnic şoferilor care nu respectă legislaţia, autovehicule parcate în staţiile de autobuz se găsesc mereu în municipiul Sighetu Marmaţiei.
Şoferii autobuzelor  s-au plâns nu o dată de faptul că în fiecare staţie din centrul municipiului destinată mijloacelor de transport în comun întâmpină probleme. Acest fapt e cauzat de şoferii certaţi cu spiritul civic care tranzitează municipiul Sighetu Marmaţiei. Dovadă stau sancţiunile aplicate de către poliţiştii locali aproape zilnic, pentru faptul că maşinile sunt parcate pe marcajul specific staţiilor de autobuz.
Nu trece o zi fără să vedem astfel de autoturisme parcate în staţii. Pentru a putea prelua călătorii, şoferii autobuzelor sunt nevoiţi să oprească pe banda de mers, drept urmare maşinile aflate în trafic trebuie să aştepte până urcă sau coboară toţi pasagerii”.
În raportul săptămânal întocmit de către Poliţia locală din Sighetu Marmaţiei, anul trecut nu a existat nicio săptămână în care să nu fie sanţionaţi cel puţin 10 şoferi care şi-au parcat autoturismele în staţiile destinate mijloacelor de transport în comun, amenajate şi semnalizate corespunzător. Majoritatea celor în cauză erau persoane venite din alte localităţi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.