De câteva săptămâni în Piaţa Agroalimentară din municipiul Sighetu Marmaţiei se lucrează la noul grup sanitar. Era necesar amenajarea unui astfel de spaţiu cu atât mai mult cu cât acesta este inexistent la ora actuală. Lucrări în piaţa agroalimentară ar mai fi necesare şi la hala unde se comercializează laptele şi produsele din lapte. O altă problemă ridicată de administratorul pieţei se referă la aleea principală care se deteriorează şi care ar trebui asfaltată.
Prezent în emisiunea Sighetul de Azi din data de 25 iunie, directorul serviciului de Gospodărire Urbana Ioan Şuştic, declara că şi piaţa agroalimentară din oraş se efectuează lucrări de modernizare. S-a renovat un spaţiu mai vechi, care va fi transformat în grup sanitar. În aceste zile se lucrează la interior, unde se montează gresia şi faianţa, iar în exterior sunt săpate sanţuri pentru introducerea conductelor pentru canalizare.
Pe lângă aceste lucrări, hala de lapte este în vizor pentru reabilitare. Directorul Urbana, Ioan Şuştic declara în emisiunea Sighetul de Azi că în hală trebuie montan şi un aparat de climatizare care să creeeze un mediu propice comercializării acestor produse. Mai ales pe timp de vară, când temperaturile sunt ridicate, mediul devine impropriu pentru vânzarea lactatelor. Dacă nu vor exista fonduri suficiente pentru reconstrucţie, atunci se va interveni la acoperiş şi va fi reamenajat interiorul. Un alt proicet care vizează piaţa agroalimentară este amenjararea unei parcări, în zona din spate către strada Mihai Viteazu. În această zonă se crează mereu blocaje din cauza aglomeraţiei, iar locurile de parcare sunt mereu insuficiente pentru cei care vin la piaţă.
Tot în acea zonă se află şi câteva ghene de gunoi, care mai mereu sunt goale, iar gunoiul e aruncat pe jos. Din păcate cei care fac mizerie uită să mai cureţe după ei atunci când pleacă acasă. Problema va dispărea după ce societatea de salubrizare din municipiul nostru va amenaja şi în această zonă o platformă pentru containerele cu gunoi, aşa cum are în plan să construiască în tot oraşul.

Lasa un raspuns