SIGHET: Grădiniţa nr 12 din Sighet va primi de luni copiii în program normal, nu prelungit, din cauza lucrărilor care încă se derulează

SIGHET: Grădiniţa nr 12 din Sighet va primi de luni copiii în program normal, nu prelungit, din cauza lucrărilor care încă se derulează
Mai mulţi părinţi ai căror copii sunt înscrişi la Grădiniţa cu program prelungit nr.12 din Sighet şi-au exprimat nemulţumirea faţă de faptul că până azi instituţia nu este pregătită să îi primească pe cei mici, în noul an şcolar. Lucrările au fost demarate încă de anul trecut, iar în momentul de faţă de lucrează la montarea instalaţiei de gaz metan. Copiii vor veni la grădiniţă de luni, dar vor urma un program normal, până la orele 12.00, asta până se vor finaliza reabilitările în curs.
Chiar dacă la această instituţie de învăţământ nu vor fi gata la timp lucrările de modernizare a spaţiilor, copiii vor fi primiţi aşa cum se cuvine de cadrele didactice. În aceste zile se lucrează la montarea caloriferelor în săli, se finisează pereţii coridoarelor şi spaţiilor de la parterul clădirii, iar educatoarele îşi pregătesc materialele necesare pentru noul an şcolar. Pentru început grădiniţa va funcţiona după un program normal, în intervalul 08.00 – 12.00, activitatea desfăşurându-se în special la etajul clădirii.
„În cursul anului şcolar trecut au început lucările de reabiliatre a grădiniţei cu program prelungit nr 12 din sighet, lucrări care din păcate nu au fost încă finalizate î totalitate. Ieri, 12 septembrie am avut o şedinţă cu părinţii în care le-am explicat situaţia şi le-am propus ca până la terminarea acestor amenajări, copiii să vină la grădiniţă în program norla, de dimineaţă şi până la amiază”a declarat pentru maramedia.ro, directorul grădiniţei, Angela Zosin.
    
Părinţii celor 175 de copii înscrişi la grădiniţă au fost înştiinţaţi de aceste schimbări în program.„Părinţii au fost dea acord cu aceste schimbări. Se bucură că cei mici vor avea condiţii mai bune la grădiniţa nostră” a mai adăugat Angela Zosin, directorul instituţiei.
În anul şcolar 2012 -2013 au avut loc mai multe schimbări în grădiniţă, lucrări de reabilitare care s-au desfăşurat concomitent cu activitatea la grupe, tocmai pentru a nu întrerupe procesul instructiv – educativ. A fost schimbată instalaţia electrică, în unele spaţii a fost montat parchet nou, s-au zugrăvit şi finisat pereţii, birourile şi alte spaţii administrative, care au fost dotate şi cu noi corpuri de iluminat. Şi bucătăria a intrat în proces de reabilitare, fiind introdusă o nouă instalaţie electrică, încăperea a fost placată cu gresie, iar acum se lucrează la finisarea pereţilor. Toată săptămâna echipa de muncitori a lucrat în flux continuu pentru a fi gata de deschidere  a noului an şcolar, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.
  

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.