Un proiect care are drept scop modul de a trăi sănătos s-a desfăşurat astăzi în cadrul şcolii „George Coşbuc” din Sighetu Marmaţiei. Proiectul a fost desfăşurat cu ajutorul unui medic nutriţionist la iniţiativa mai multor părinţi care au copiii la această unitate de învăţământ. Deoarece este considerată o temă de actualitate în această perioadă, conducerea şcolii a făcut tot posibilul să le poată oferi elevilor cursuri legate de sănătate.
Acţiuneaeste continuarea unui proiect desfăşurat şi în alte şcoli şi licee din municipiu.
„Doresc să îi conştientizez despre riscurile la care se expun printr-o alimentaţie nesănătoasă şi le prezint căile unei alimentaţii bune, orientate spre sănătate. Legătura dintre acestea două este cunoscută încă din antichitate şi de aceea de foarte multe ori când ne îmbolnăvim cu gura noastră, calea de sănătate este tot prin intermediul gurii noastre, printr-o alimentaţie bună”, a spus medicul nutriționist Adrian Danciu.
Copiii prezenţi la eveniment s-au arătat foarte interesaţi de ceea ce li s-a prezentat. Cea mai mare surpriză pe care a avut-o medicul nutriţionist a fost aceea legată de nivelul de cunoştinţe de copii la materii precum cunoştinţele naturii.
Stiri de actualitate:
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 30 septembrie în Baia Sprie
VIDEO: Toamna vine cu probleme pentru sindicate
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: A fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea parcului fotovoltaic
FOTBAL: Se fac înscrieri pentru fete la Academia Minerul
VERIFICĂRI ale construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiillor din județul Maramureș
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Școala Generală din Arduzel poartă numele Kós Károly de 20 de ani
SPF SIGHET: Autoturism căutat de autoritățile olandeze, în valoare de peste 100.000 de lei, depistat de polițiștii de frontieră
SALVAMONT MARAMUREȘ: Doi cetățeni ucraineni, recuperați în zona Poienile de Sub Munte
BAIA MARE: Se organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
ATELIER DE LUCRU MANUAL la Filiala Traian – O floare, un buchet, o idee
ISU MARAMUREȘ: Un coș curățat la timp înseamnă o iarnă liniștită
SIGHET: Elevii de la Școala ”George Coșbuc”, învățați de un nutriționist să mănânce sănătos

Lasa un raspuns