Elevii sigheteni care au obţinut performanţe la activităţile extraşcolare vor fi recompensaţi mâine în cadrul celei de-a doua ediţii a proiectului „Încurajează performanţa”, proiect organizat de către consilierul local Daniela Oniţa Ivaşcu. Aflat la o nouă ediţie, proiectul cuprinde în acest an un număr mai mare de premianţi.
Evenimentul va avea loc mâine, în amfiteatrul Universităţii „Babeş – Bolyai”, extensia Sighetu Marmaţiei, cu începere de la ora 17:00.
„Mă bucur că reuşesc şi în acest an să dau drumul celei de-a doua ediţii a proiectului Încurajează performanţa. În cadrul unei gale festive în acest an 17 copii vor primi o diplomă de excelenţă pentru rezultate deosebite obţinute în activităţi extraşcolare”, a declarat pentru maramedia.ro Daniela Oniţa Ivaşcu, coordonatoarea acestui proiect.
La prima ediţie a proiectului au fost premiaţi 15 copii, câte doi elevi de la categoriile: muzică şi dans popular, pictură, orientare turistică, lectură şi creaţie, schi şi tenis, informatică, şah, dar şi beatbox. Şi de acestă dată pe lângă diploma de excelenţă vor mai primi mici daruri, dat fiind că a început luna cadourilor.
Stiri de actualitate:
Prezidențiale 2025: Votul în Diaspora la ora 17:00 – actualizare
SALVAMONT MARAMUREȘ: Măsuri de prim ajutor în caz de mușcătură de viperă
MAI: Principalele categorii de fapte contravenționale sau penale privind legislația electorală
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Botticelli, reprezentant emblematic al Renașterii – 515 ani de la moarte
FOTBAL: Minaur va juca la barajul de promovare cu Poli Timișoara
VIDEO: Au început negocierile pentru contractul colectiv de muncă la nivel de DGASPC Maramureș
VIDEO: Programe captivante de Noaptea Muzeelor la Planetariul Baia Mare
PREZIDENȚIALE 2025: 444 de secții de votare organizate în Maramureș pentru turul al doilea
ACȚIUNE TIP BLOCADA LA ULMENI: 34 de vehicule verificate și 11 sancțiuni aplicate
IONEL BOGDAN, deputat PNL Maramureș: Banii publici nu trebuie să aibă culoare politică
INAUGURARE: Bazin de înot dotat cu cele mai moderne instalații la Târgu Lăpuș
RALIUL MARAMUREȘULUI: Restricții de circulație
URMĂRIRE ÎN TRAFIC: Bărbat prins după ce a fugit de polițiști, având permisul suspendat
ACȚIUNE DE PROTEST: Suporteri băimăreni cer demiterea directorului CS Minaur
HANDBAL: Naționala, în grupă cu campioana mondială la EHF Euro 2026
RECOMANDĂRILE Jandarmeriei Maramureș pentru participarea în siguranță la meciurile de handbal din acest sfârșit de săptămână
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Ziua Națională a Medicului Veterinar – ziua celor care veghează nu doar la sănătatea animalelor, ci și la siguranța alimentelor consumate de cetățeni
COMPETIȚIE: Cu viața mea apăr viața – clasament
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulația pentru parada cavalerească
SIGHET: Elevii cu performanţe în activităţile extraşcolare vor primi diplome şi mici cadouri

Lasa un raspuns