SIGHET: Dosarele mai multor candidați pentru ocuparea unor posturi în cadrul Centrului „Acasă” au fost respinse

SIGHET: Dosarele mai multor candidați pentru ocuparea unor posturi în cadrul Centrului „Acasă” au fost respinse

 Număr mare de dosare respinse în ceea ce privește ocuparea posturilor de asistent social, psiholog şi educator în cadrul Centrului „Acasă” din Sighet. Mulţi dintre candidaţi nu au avut toate actele necesare participării la concurs, motiv pentru care nu au reuşit să treacă de selecţia dosarelor. Legat de cele cinci posturi scoase la concurs anterior de către Direcţia de Asistenţă Socială, acestea au fost ocupate.

Concursul s-a făcut în luna octombrie şi a vizat ocuparea a patru posturi de referent şi a unuia de şef de centru. Din cei 37 de candidaţi care s-au prezentat la examenul scris doar 6 au obţinut punctajul necesar, dintre care niciunul pentru postul de şef de centru. În urma contestaţiilor, toate cele cinci posturi au fost ocupate.
„Pentru primul concurs ce l-am organizat noi, de şef centru şi referent, toate locurile au fost ocupate. Am avut şi contestaţii la lucrări, dar din păcate cea mai mare parte din cei care au contestat nu au reuşit să obţină nici măcar un punct în plus, iar cealaltă parte a obţinut sub 10 puncte”, a precizat Georgeta Delescu, şefa Direcţiei de Asistenţă Socială Sighet. 
În urma soluţionării contestaţiilor, unul dintre candidaţii pentru postul de şef centru a reuşit să obţină notă de trecere şi a fost admis în urma probei orale. Pentru posturile de referenţi, din cele 6 persoane care au fost admise în urma probei scrise au rămas patru, care vor ocupa aceste funcţii după deschiderea Centrului „Acasă”. Luna aceasta a fost organizat concurs şi pentru ocuparea posturilor de educator, asistent social şi psiholog.
„Din păcate o parte dintre dosarele depuse pentru posturile de educator, asistent social şi psiholog au fost respinse întrucât nu au fost respectate condiţiile impuse prin normele de ocupare a acestor posturi. De expemplu pentru postul de asistent social am avut trei dosare, dar a trecut de selecţie doar unul, deoarece restul nu au avut actele necesare pentru a participa la concurs”, a mai punctat Georgeta Delescu. 
Pentru ocuparea acestui post candidaţii trebuiau să aibă minimum trei ani de experienţă. În total au fost înscrise în concurs două persoane pentru postul de psiholog, una pentru postul de asistent social şi 10 pentru postul de educator. Proba scrisă a examenelor va avea loc în data de 24 noiembrie.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.