Aducem la cunoştinţa opiniei publice că prin încheierea penală nr. 107 din data de 08.02.2013, pronunţată în dosarul nr. 1505/100/2013 al Tribunalului Maramureş s-a dispus, la propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş, arestarea preventivă pe o durată de 29 zile, începând din data de 8 februarie 2013 până la data de 8 martie 2013, inclusiv, a inculpaţilor S. T., domiciliat în Sighetu Marmaţiei, în vârstă de 29 ani şi C. A., domiciliat în Ocna Şugatag, în vârstă de 35 ani, cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de iniţiere, constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă.
Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpaţilor, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că aceştia, în perioada octombrie 2012 – februarie 2013, împreună cu alte persoane, au iniţiat şi au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii repetate de infracţiuni de contrabandă cu ţigări de provenienţă ucraineană, introduse ilicit în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. Activitatea infracţională a presupus realizarea în mod repetat a mai multor acte materiale privind traficarea ilegală a unor importante cantităţi de ţigări cu însemne fiscale ucrainene, angrenând participaţia mai multor persoane.
Prejudiciul produs bugetului de stat prin activitatea ilicită a grupului infracţional s-a cifrat la peste 200.000 lei în total, fiind vorba de peste 24.000 de pachete de ţigări traficate, de diferite mărci.
Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii de arestare preventivă inculpaţii au declarat recurs.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
Sighet: Doi inculpaţi, arestaţi preventiv pentru trafic ilegal cu ţigări de contrabandă

Lasa un raspuns