SIGHET: Doi elevi au fost sancționați după ce au înjurat și pălmuit colegi de clasă

SIGHET: Doi elevi au fost sancționați după ce au înjurat și pălmuit colegi de clasă

 Ieri, în urma unei solicitări telefonice, jandarmii sigheteni care efectuau patrularea auto pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei au intervenit pentru aplanarea unui conflict între doi elevi la Liceul Tehnologic Marmaţia. La faţa locului,  a fost identificat un tânăr de 17 ani din municipiu. Pe  fondul neînţelegerilor cu un alt elev, a provocat un scandal,  iar pe motiv că ar fi fost  înjurat, l-a pălmuit pentru expresiile adresate. Tânărul sighetean a fost sancţionat cu amendă contravenţională (în valoare de 500 lei), conform prevederilor  Legii nr. 61/1991, republicată, art. 2, pct. 24.

De asemenea, pe  timpul patrulării pe str. Bogdan Vodă din Sighetu Marmaţiei, un echipaj de jandarmi  a fost solicitat verbal să intervină pentru aplanarea conflictului din incinta Şcolii nr. 4. La această instituţie își desfăşoară orele de curs şi elevii din cadrul Liceului Tehnologic Forestier. A fost identificat un elev de 16  ani din Sighetu Marmaţiei, care conform relatărilor celor prezenţi, l-a lovit cu palma peste faţă pe un coleg. Tânărul a fost sancţionat cu amendă contravenţională (în valoare de 500 lei), conform prevederilor  Legii nr. 61/1991, republicată, art. 2, pct. 24.
Tot ieri, efectivele de jandarmi au fost solicitate în municipiul Baia Mare pentru aplanarea unei stări conflictuale la Şcoala generală de pe str. Crişan. Echipa operativă a fost sesizată despre faptul că la Şcoala Petre Dulfu din Baia Mare, paznicul este agresat de părintele unui elev al şcolii. În fapt, persoana identificată,  paznic la Şcoala Generală „Petre Dulfu” din Baia Mare sesizează faptul că în jurul orei 11.50, la poarta şcolii s-a prezentat un bărbat care a încercat să pătrundă în incinta şcolii. La solicitarea paznicului de a prezenta un document de identitate, persoana respectivă a refuzat, a început să îl înjure, trecând de la expresii jignitoare la ameninţări cu fapte de violenţă la viitoarele întâlniri în municipiu. Pe fondul acestei situaţii tensionate, persoana de ordine a şcolii a fost îmbrâncit  şi  lovit cu mâna în zona pieptului. Făptuitorul a fugit de la faţa locului, dar a fost identificat în baza declaraţiei părţii vătămate şi a martorului.
Actele de constatare întocmite au fost predate Poliţiei Municipiului Baia Mare, cu propunerea privind încadrarea juridică a faptelor de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 1, Cod Penal, respectiv ameninţare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 206, alin. 1, Cod Penal.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.