SIGHET: Discuţii pe tema mediului. Ce probleme au semnalat mai mulţi primari din Maramureşul istoric

SIGHET: Discuţii pe tema mediului. Ce probleme au semnalat mai mulţi primari din Maramureşul istoric

Zece primari din Maramureşul istoric au participat azi la o întâlnire de lucru iniţiată de Agenţia pentru Protecţia Mediului. S-au discutat probleme de mediu cu care se confruntă administraţiile publice locale şi s-au adus lămuriri asupra atribuţiilor pe care le are Agenţia pentru Protecţia Mediului, instituţia Apelor Române şi Direcţia de Sănătate Publică.
Pentru a veni în sprijinul autorităţilor locale şi al agenţilor economici din judeţul Maramureş în rezolvarea unor probleme pe care le întâmpină sau care au fost semnalate de către cetăţeni primăriilor, Agenţia pentru Protecţia Mediului  a declanşat la începutul lunii septembrie, împreună cu Garda Naţională de Mediu, o serie de întâlniri de lucru pe teme de mediu.  După Vişeu de Sus, Fărcaşa, Baia Mare şi Târgu Lăpuş, a venit şi rândul Primăriei Sighet să fie gazda unei astfel de întâlniri.

„M-am gândit că sunt foarte multe reglementăări legislative şi alte probleme care necesită a fi lămurite. Vin foarte multe solicitări la noi, dar nu toate ţin de competenţa noastră. Noi îi redirecţionăm pe oameni spre instituţiile abilitate: Garda de Mediu, Apele Române sau DSP. APM este cea care emite autorizaţii, avize, acorduri, iar Garda este ochiul vigilent care verifică dacă se respectă reglementările de mediu pe care noi le impunem”, a punctat Ioana Trifoi, director APM Maramureş.
O problemă ridicată a fost cea legată de cazanele de fiert pălinca şi a deşeurilor care se deversează în apa râurilor. În acest caz, consilierii APM au precizat că doar cazanele cu capacitate de peste 300 de litri au nevoie de autorizaţie de mediu.

„Am avut probleme în trecut cu borhotul care se deversa în Ronişoara, dar s-au făcut demersuri pentru ca fiecare localnic să aibă un bazin unde să depoziteze borhotul şi apoi golirea borhotului să se facă într-un loc potrivit, ca să nu mai avem probleme”, a menţionat Ioan Romaniuc, primarul comunei Rona de Sus.
O altă situaţie adusă în discuţie a fost cea a amplasării fermelor de animale, care nu trebuie să creeze neplăceri localnicilor din zonă. Dacă această situaţie este specifică mai ales maramureşenilor de dincolo de deal, primarul comunei Budeşti, Liviu Tămaş a precizat că în Maramureşul istoric, o problemă mai stringentă este cea a poluării  cu gunoiul de grajd, venind cu o propunere în acest sens.

„Fiecare gospodărie are vacă, are porc. Or, nu ştiu câţi dintre primari au sistem de canalizare pus la punct. Ar trebui găsite soluţii, chiar de a înfiinţa un serviciu de vidanjare la nivel de primărie. Ar trebui să fim sprijiniţi de parlamentarii noştri să reuşim să achiziţionăm un astfel de mijloc fix”, a precizat primarul comunei Budeşti, Liviu Tămaş.
Pe ordinea de zi a fost şi subiectul legat de eliberarea autorizaţiilor de mediu necesare  pentru clasificarea pensiunilor turistice.

„Autorizaţie de mediu în acest caz au nevoie doar cei care  dispun de alimentare cu apă în sistem propriu şi evacuarea prin staţie de epurare”, a clarificat consilierul APM Gabriel Tămâian.

Tot astăzi s-a discutat despre oportunităţi de finanţare prin accesarea fondurilor europene, despre condiţii de eliberare a autorizaţiilor şi avizelor de mediu, despre importanţa dezvoltării unui comportament ecoresponsabil în rândul tinerei generaţii, dar şi despre lansarea unor proiecte şi campanii de colectare a deşeurilor în parteneriat cu instituţiile de învăţământ.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.