Sighet: Decembrie în Maramureş

Sighet: Decembrie în Maramureş

Manifestările din cadrul evenimentului “Decembrie în Maramureş! Simte Maramureşul” au debutat aseară la Sighetu Marmaţiei, cu un program artistic organizat de primarul municipiului Ovidiu Nemeş. Cu această ocazie a fost dechis şi Târgul de Crăciun,  s-a deschis uşa în Casa lui Moş Crăciun şi a Orăşelului Copiilor. Un moment mult aşteptat de toţi sighetenii a fost şi aprinderea  luminilor ornamentale care împodobesc oraşul, dar şi bradul de Crăciun. Un moment unic, în care spiritul sărbătorilor a fost gustat de toţi sighetenii adunaţi în Parcul Central.
Sute de sigheteni au luat parte aseară în centrul municipiului, pentru a lua parte la deschiderea oficială a programului de iarnă. Un spectacol incendiar susţinut de grupuri de colindători special pregătite pentru a satisface publicul adunat în centrul oraşului şi pentru a vesti apropierea sărbătorilor mult aşteptate. Colindele răsunau în întreg municipiul, iar atmosfera de Crăciun a pătruns în sufletele sighetenilor, aducând căldura şi pacea la care visează. De îndată ce s-au aprins luminile ornamentale ale oraşului, Sighetul a intrat în atmosfera de sărbătoare, o atmosferă de basm împletită cu un deosebit Târg de Crăciun, inaugurat în acest an, de către edilul municipiului Ovidiu Nemeş. Sighetenii s-au înghesuit la căsuţele cu produse de Crăciun handmade şi o mulţime de bunătăţi culinare specifice sărbătorilor de iarnă: cozonaci, prăjituri, vin fiert şi alte produse deosebite, care te îmbie de cum te apropii de parc. Dar nici falnicul brad al oraşului nu a fost mai prejos. Îmbrăcat de sărbătoare, cu podoabe deosebite, împodobit cu mii şi mii de luminiţe colorate, a atras atenţia a sute de sigheteni veniţi să ia parte la startul programului de sărbători.
Primarul municipiului Sighet, Ovidiu Nemeş, a rostit câteva cuvinte cu prilejul debutului acestui eveniment, făcându-le promisiunea sighetenilor că aceste schimbări aduse oraşului nu se vor încheia aici.
Primarul a mai vorbit apoi despre surprizele pregătite celor mici, întreaga schimbare fiind în cinstea tinerilor şi spre bucuria copiilor.
O surpriză minunată a făcut primarul Ovidiu Nemeş şi micuţilor sigheteni, care începând de aseară şi până de sărbători, se pot bucura de două noutăţi pregătite în acest an în atenţia lor, Orăşelul Copiilor, un loc de joacă cu aparate care ne duc cu gândul la un parc de distracţii şi Casa lui Moş Crăciun, locul unde în fiecare seară între orele 18:00- 20:00, cei mici sunt aşteptaţi de către Moşul, pentru fotografii. Sub genericul  „Decembrie în Maramureş! Simte Maramureşul!” se vor desfăşura zilnic activităţi şi spectacole, până în Ajunul de Crăciun. Întreg programul cuprinde o serie de evenimente care să menţină această atmosferă de Crăciun, instalată deja atât în centrul municipiului, cât şi în sufletele sighetenilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.