Începând de săptămâna viitoare, Ocolul Silvic Sighet scoate la vânzare lemn de foc pentru populaţie. Lemnul va fi valorificat prin scoaterea la licitaţii publice destinate agenţilor economici, iar ce va rămâne va fi scos la vânzare pentru persoanele fizice.
Maramureşenii care au sobe sau centrale pe lemne pot achiziţiona combustibil de la ocoalele Direcţiei Silvice. Comparativ cu anul trecut, oamenii vor scoate mai mulţi bani din buzunare pentru un metru cub de lemne. Pentru aprovizionarea cu lemne de foc, maramureşenii se pot adresa ocoalelor silvice pe raza cărora îşi au domiciliul. La Ocolul Silvic Sighet, livrarea lemnului de foc pentru populaţie se face cu întârziere, din cauza unor acţiuni ample de verificări şi inspecţii la nivel de ocol.
“Lemnul doborât va fi valorficat prin licitaţii către agenţii conomici. Ce va rămâne nevalorificat, îl vom scoate la vânzare pentru populaţie, cu valoarea de pornire de 24 lei pe metru cub, în fază fasonată la cioată. Cei de pe sate care au nevoie de lemn, vor veni şi vor strânge lemnul care a rămas după ce a fost scos lemnul de lucru”, a arătat Ştefan Bereş, şeful Ocolului Silvic Sighet.
Contravaloarea lemnului se va plăti la pădurarul cantonului silvic, care va elibera actele ce vor putea însoţi transportul.
“Nu am stabilit o anumită cotă, probabil că vor fi unii care vor dori să transporte cu maşini mari, poate chiar şi 14 metri steri, dar sunt şi oameni de la sate, care vin cu căruţe şi care probabil nu vor transporta mai mult de 2, 3 metri steri”, apreciază şeful Ocolului Silvic Sighet.
Preţul pentru lemnul din depozit, având în vedere că cererea este foarte mare din partea firmelor consumatoare de lemn de lucru, se ridică la 80, chiar 100 de lei pentru un metru ster.

Lasa un raspuns