SIGHET: Daniela Cincilei este singura sigheteancă care a obţinut 10 pe linie la examenul de bacalaureat

SIGHET: Daniela Cincilei este singura sigheteancă care a obţinut 10 pe linie la examenul de bacalaureat

Zece pe linie. Acesta este rezultatul pe care sigheteanca Daniela Cincilei l-a obţinut la bacalaureat. Elevă la Colegiul Naţional “Dragoş Vodă”, Daniela confirmă excelenţa educaţională de la acest liceu din municipiul Sighetu Marmaţiei. Pentru tânara absolventă cu 10, vestea rezultatelor obţinute a luat-o prin surprindere, aceasta nefiind pregătită emoţional pentru o asemenea reuşită la toate cele trei materii de examen. În viitor, Daniela visează să devină medic şi este determinată să accepte orice oportunitate care se va ivi în calea ei şi o va ajuta să evolueze atât intelectual cât şi spiritual.
Daniela Cincilei este singura sigheteancă care a reuşit să obţină la toate probele examenului maturităţii nota 10, în timp ce la nivelul judeţului Maramureş au fost obţinute în total şapte medii de 10.
“Aşa cum era de aşteptat, site-ul a fost foarte încărcat de dimineaţă aşa că şi eu am primit vestea de la o colegă. Chiar nu mi-a venit să cred. După ce am vorbit cu ea, l-am sunat pe tatăl meu şi el era la fel de surprins ca mine, motiv pentru care l-am rugat să caute şi el rezultatele încă o dată. Până la urmă, chiar am conştientizat că aşa este şi pot să spun că am fost nepregătită emoţional pentru acest rezultat. Am fost foarte bucuroasă şi neaşteptat de surprinsă”, a mărturisit absolventa Colegiului Naţional „Dragoş Vodă”, Daniela Cincilei.
Daniela Cincilei a studiat la profilul real, matematică-informatică intensiv la Colegiul Naţional “Dragoş Vodă” iar pentru bacalaureat s-a pregătit chiar din gimnaziu. Absolventa de 10 le este recunoscătoare tuturor cadrele didactice care au ajutat-o să obţină această performanţă. Tânăra mulţumeşte profesorilor: Raluca Lozbă, Daniela Andraşciuc (profesori de limba şi literatura română), Loredana Bedeoan, Cornel Tivadar (profesori de matematică), Georgeta Mihalache şi Niţa Enache (profesori de chimie).
“Dacă aş spune că pregătirea pentru bacalaureat începe din liceu, aş minţi. Adevărata pregătire începe din gimnaziu. M-am pregătit constant. Nu a fost o perioadă în care să intensific studiul sau să-l las deoparte. Pe ultima sută de metri însă am pus foarte mult accent pe pregătire. Nu pot să spun că există cheia succesului într-o perioadă anume, pregătirea trebuie să fie constantă”, a precizat sigheteanca de 10.
Sigheteanca a reuşit performanţa de a obţine 10 la toate cele trei materii de la bacalaureat şi anume limba şi literatura română, matematică şi chimie. Daniela recunoaşte că în spatele acestor rezultate se ascunde mult studiu şi recapitulări vaste, necesare pentru sedimentarea informaţiilor, motiv pentru care viitorilor absolvenţi, tânăra le sugerează să se pregătească cu seriozitate pentru examenul maturităţii.
„Chiar dacă nu îşi găsesc motivaţia în clasa a XI-a, eu îi sfătuiesc cu drag să parcurgă fiecare modul pe care trebuie să-l studieze la materiile pentru bacalaureat. Îi sfătuiesc să le parcurgă pe îndelete ca să reuşească să înţeleagă noţiunile şi să le devină familiare”, a specificat absolventa Colegiului Naţional „Dragoş Vodă”, Daniela Cincilei.
După ce a luat bacalaureatul cu 10 curat, Daniela Cincilei se pregăteşte în aceste zile pentru admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj Napoca „Iuliu Haţieganu”, dorindu-şi cu ardoare să devină un medic de succes.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.