O femeie a prejudiciat cu suma de 500 de lei societatea de salubrizare din Sighet. Totul s-a petrecut la casieria societăţii din incinta Primăriei, acolo unde hoaţa a reuşit să pună mâna pe bani şi să se facă nevăzută. Oamenii legii sunt însă pe urmele ei şi au urmărit întreaga scenă surprinsă de camerele de supraveghere.
Incidentul s-a petrecut miercuri dimineaţă, când femeia s-a prezentat la ghişeul cu pricina şi a rugat-o pe casieriţă să-i schimbe nişte bani. În imaginile surprinse de camere se poate observa clar cum aceasta i-a dat angajatei societăţii 9 bancnote a câte 200 de lei pe care să îi schimbe în bancnote de câte 50 de lei. Casieriţa nu a stat pe gânduri şi după ce a luat banii i-a dat femeii 36 de bancnote a câte 50 de lei fiecare. Între timp hoaţa şi-a poziţionat mâinile în aşa fel încât atunci când casieriţa i-a înmânat banii, o parte dintre ei i-a sustras din teancul de bani şi apoi i-a băgat în buzunar. Apoi, i-a dat restul banilor înapoi casieriţei şi i-a spus că de fapt vrea să-i schimbe în bancnote de câte 5 lei. După ce s-a uitat în sertar şi a văzut că nu are suficiente bancnote, casieriţa i-a dat cele 9 bancnote a câte 200 de lei înapoi femeii şi a băgat banii respectivi în sertar. Abia la final de zi când şi-a numărat banii din sertar a observat că lipsesc cei 500 de lei şi a alertat Poliţia.
„După acest incident am anunţat Poliţia, am urmărit pe camerele de luat vederi imaginile şi am depus o plângere penală la Poliţie împreună cu toată documentaţia de care dispunem în acest caz”, a declarat Sorin Israil, directorul societăţii de salubrizare.
Oamenii legii au fost sesizaţi de către casieriţă că are o lipsă în gestiune şi s-au deplasat imediat la faţa locului.
„ O persoană de sex feminin, rămasă până în prezent necunoscută, s-a prezentat la casieria societăţii comerciale şi a solicitat să i se schimbe o sumă de bani. Profitând de neatenţia casieriţei a înşelat-o cu suma de 500 de lei. La schimbarea banilor nu i s-a mai dat suma corespunzătoare”, a declarat comisar şef Gheorghe Botiş, şeful Poliţiei Municipale Sighetu Marmaţiei.
Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere se poate observa cu uşurinţă că femeia a intrat în încăperea respectivă, s-a orientat bine spre care ghişeu să se îndrepte, iar apoi a trecut la acţiune. Din gesturile sale nu pare să fie la prima înşelăciune de acest fel, cu atât mai mult cu cât a venit pregătită cu cei 1800 de lei.
„Colegii mei au identificat imagini de pe camerele de supraveghere, am luat legătura cu celelalte unităţi de oliţie din judeţul Maramureş şi pe baza imaginilor pe care le avem acolo sperăm ca în următoarele zile să identificăm autoarea faptei de înşelăciune”, a adăugat Gheorghe Botiş, şeful Poliţiei Municipale Sighetu Marmaţiei.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz pentru recuperarea prejudiciului creat şi pentru a lua măsurile legale care se impun. Dacă va fi prinsă, femeia riscă ani buni de închisoare sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
SIGHET: Cum a fost înşelată o casieriţă de o hoaţă

Lasa un raspuns